Şefia PNL, disputată de Ludovic Orban şi Cristian Buşoi

0
331

Preşedinţia PNL este disputată, cu aproximativ o lună înainte de Congres, de Ludovic Orban şi Cristian Buşoi, după ce Cătălin Predoiu s-a retras, surse precizând pentru MEDIAFAX că, în partid, şi Viorel Cataramă încearcă să strângă semnături. Candidaturile mai pot fi depuse până miercuri, 17 mai.

Ludovic Orban sustine un discurs la reuniunea Biroului Politic National al PNL desfasurata la Palatul Parlamentului din Capitala, sambata 4 martie 2017. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Ludovic Orban

Prima candidatură care urmează să fie depusă oficial, astăzi, la ora 11.00, este cea a lui Ludovic Orban, moţiunea purtând numele de ”Partidul Naţional Liberal- Forţa Dreptei”. Orban este susţinut de 24 de preşedinţi de organizaţii locale. Liberalul susţine că “în peste 30 de filiale judeţene există semnături de susţinere de ordinul miilor din partea primarilor de oraşe, comune, viceprimarilor, consilierilor judeţeni şi preşedinţilor de organizaţii locale”.

Orban a fost propunerea PNL pentru Primăria Capitalei la alegerile din 2016. S-a retras însă, după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Politicianul era acuzat că, în 1 martie 2016, l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu căruia i-a cerut bani pentru campania electorală pentru alegerile locale. Dosarul a ajuns repede la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, la finalul lunii ianuarie 2017, magistraţii îl achitau pe Orban. Decizia nu este una definitivă.

           Un alt nume vehiculat pentru şefia PNL este fostul secretar general al PNL Ilie Bolojan. În cele din urmă acesta a refuzat, deşi mai mulţi liberali, printre care şi fostul preşedinte PNL Alina Gorghiu, i-au propus să intre în competiţia internă. Bolojan a preferat însă să facă un pas în spate şi să îl susţină pe Ludovic Orban pentru a oferi partidului „un nou început” din 17 iunie.

cristian_busoi
Cristian Buşoi

       Contracandidatul lui Ludovic Orban la conducererea Partidului Naţional Liberal, secretarul general interimar al PNL şi preşedinte PNL Bucureşti, Cristian Buşoi şi-a anunţat, în urmă cu mai bine de o săptămână, intenţia de a intra în cursa internă. La fel ca şi Orban, Cristina Buşoi îşi va depune astăzi candidatura.

            Pe de altă parte, surse din PNL au declarat pentru MEDIAFAX că Viorel Cataramă, prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, încearcă să strângă semnături pentru a intra în cursa internă pentru şefia PNL.

         Unul dintre numele vehiculate pentru a ajunge în fruntea PNL a fost şi cel al lui Cătălin Predoiu. Prim-vicepreşedintele PNL a decis totuşi să îşi anunţe, în cursul zilei de marţi, retragerea, afirmând că ceea ce are de oferit pentru funcţia de preşedinte al PNL nu coincide vederilor liderilor de organizaţii şi că va milita pentru proiectele PNL ca simplu membru. Nici actualul preşedinte interimar, Raluca Turcan şi nici fostul lider al liberalilor, Alina Gorghiu, nu se află pe lista de candidaţi. Totuşi, moţiunile de candidatură mai pot fi depuse până miercuri, 16 mai, aşa că surprize pot să apară.

         La Convenţia din 17 iunie, convocată pentru alegerea viitorului preşedinte al partidului, vor participa 5.000 de delegaţi. Convenţia ar urma să încheie fuziunea PNL-PDL şi să aducă la conducerea partidului un lider care să se angajeze într-un proces de recâştigare a electoratului de dreapta care s-a înstrăinat de PNL.