Premier League: Liverpool aproape de Liga Campionilor!

0
82

fotbal 1Liverpool avea nevoie vitală, ieri, de o victorie în faţa celor de la West Ham, pe Stadionul Olimpic, pentru a mai spera la o calificare în Liga Campionilor, după pasul greşit, în urmă cu câteva etape, pe teren propriu ( remiză cu Southampton şi înfrângere 1-2 cu Crystal Palace). Şi graţie unei prestaţii excepţionale a brazilianului Philippe Coutinho a obţinut-o, deşi aşteaptă, acum, pasul greşit al lui Manchester City, dacă nu în partida restanţă de mâine cu West Bromwich Albion, atunci în deplasarea din ultima etapă, la Wat Ford. Absentă din prestigioasa competiţie europeană de trei sezoane, cu multe indisponibilităţi, greu de suplinit, echipa lui Jurgen Klopp a marcat prin Sturidge (min. 35), Philippe Coutinho (min. 57, 61) şi Origgi (min. 76). La scorul de 0-2, West Ham ar fi putut intra în meci, dacă arbitrul ar fi dictat penalty la un fault comis de Wijnaldum (min. 61). Aflată pe locul 3 cu 73 p. (plus 33 golaveraj), Liverpool aşteaptă disputarea restanţelor de mâine seară: Arsenal (69 p.) – Sunderland (24 p. – retrogradată); M. City (72 p.) – West Bromwich Albion (45 p.) În ultima etapă de campionat, Liverpool întâlneşte, pe teren propriu, pe Middlesbourg (retrogradată), Arsenal pe Everton, şi Wat Ford, cum spuneam, pe Manchester City. După 28 de ani, Liverpool s-a dovedit în actualul campionat invincibil în faţa echipelor din Londra. Le-a învins pe toate – 4-0 cu West Ham; 4-2 cu Crystal Palace; 4-3 cu Arsenal; 2-1 cu Chelsea – şi a rezistat lui Tottenham (1-1).