În ultimii ani, sportul românesc este în cădere, iar performanţele obţinute la marile competiţii internaţionale apar din ce în ce mai rar. Competiţiile şcolare, de acolo de unde se aleg viitorii performeri, au fost într-un adevărat colaps, dar, de o perioadă încoace, se întrezăreşte o oarecare revigorare. În lipsa unei strategii naţionale pentru dezvoltarea sportului şi, componentă importantă a procesului, educaţia fizică, inspectoratele şcolare judeţene au început să dezvolte, în ultimul timp, strategia de atragere a copiilor, cu acceptul legal al Ministerului Educaţiei Naţionale. Astfel, la sfărşitul acestei luni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj va desfăşura mai multe competiţii în care sunt atraşi tinerii.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, în conformitate cu coordonatele impuse de Ministerul Educaţiei Naţionale, va dezvolta, în zilele de 29-31 mai, în întreg judeţul, mai multe acţiuni prin care elevii, începând din ciclul primar şi până la cel liceal să fie atraşi de sport. Au fost transmise în teritoriu cerinţele, profesorii de educaţie fizică şi sport urmând să stabilească întreg programul, unul care trebuie notificat ISJ Dolj. Prin aceste concursuri se încearcă descoperirea talentelor, cu atât mai mult cu cât, la unele sporturi (volei, handbal), competiţiile sunt destinate exclusiv elevilor din cls. I – a-IV-a.
Copiii din clasele mici au competiţii numai pentru ei
Ciclul primar are, poate pentru prima dată, destinate competiţii numai pe acest segment, la sporturi de echipă, unele în care deprinderea poate veni ceva mai târziu. Este vorba despre minihandbal, întrecerea urmând să aibă loc la Centrul Multifuncţional din Craiova, pe 29 mai, de la ora 13:00, şi de minivolei, care se va desfăşura tot la Centrul Multifuncţional, dar pe 31 mai, de la ora 10:00. Ciclul liceal are competiţia sa aparte – Baschet 3×3, la Colegiul Naţional „Carol I”, pe 31 mai, începând cu ora 10:00. Disciplinele la care vor participa toţii elevii, din întreg sistemul educaţional sunt „Dansul sportiv” (cu subdiviziunile – „modern”, „de caracter”, „tematic”, „contemporan”, „street dance”, „sportiv”, „popular”, „majorete”), în Parcul „Nicolae Romanescu” – Teatrul de Vară, pe 30 mai, ora 12:00, şi „Gimnastica Sportivă” (Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, 31 mai, ora 10:45), bineînţeles pe categorii de vârstă. La ultima disciplină este demn de remarcat că se au în vedere şi exerciţii de educaţie fizică, de la elemente statice cu caracter de mobilitate, acrobatice staice de echilibru până la cele dinamice (rulări, rostogoliri, răsturnări, îndreptări, salturi) , copiii din ciclul primar participând doar la sol. Profesorii de educaţie fizică şi sport din judeţ au la dispoziţie întregul regulament al competiţiilor, pe fiecare disciplină, rămânându-le numai să-l popularizeze şi să facă înscrierile elevilor.