Maestrul Gabriel Bratu şi prietenii lui

0
72

coperta INSIDII 1Artistul plastic Gabriel Bratu şi-a dat întâlnire, sâmbătă, cu prietenii lui, la Muzeul de Artă din Craiova, un rendez-vous prilejuit de lansarea unei monografii sub semnătura lui Dodo Niţă. Neîncăpător s-a dovedit salonul somptuosului monument istoric al Craiovei şi detaliul nu putea scăpa ochiului versat de arhitect al lui Emilian Ştefârţă, directorul Muzeului de Artă. Acesta, în alocuţiunea sa, inspirată ca substanţă, întrebându-se retoric cum poate un caricaturist, fie el şi de anvergură, recunoscut în rândul valorilor internaţionale, să aibă atâţia prieteni. Prezent în albumul „Caricaturişti români”, editat la Moscova, alături de Nell Cobar, Benedict Gănescu, Cik, Titi Negrea, Matty Aslan şi alţii, cel care i-a avut prieteni trainici pe Adrian Petringenaru, Sabin Bălaşa, Amza Pellea, Petre Dragu, „Sebi” Domozină, Florin Rogneanu şi a expus lucrări la peste 120 de expoziţii internaţionale, 250 de saloane naţionale, cu peste 25 de expoziţii personale, la Craiova sau în ţară, dar şi peste hotare (Aalborg – Danemarca şi Toronto – Canda), prezent fiind şi în „The Cartoon and Olimpic Book”, la Londra, „Who’s who” şi albumul „Caricaturişti români ai secolului 20”, maestrul Gabriel Bratu constituie un reper al culturii craiovene. Asta e o certitudine. Şi nu doar dintr-o curtoazie de circumstanţă, cei care au exprimat câte un laudatio, fără hiperbolizări impudice, au spus ce trebuia spus. Cu decenţă. Cu o rubrică perenă, de maximă longevitate la cotidianul „Înainte”, continuată apoi la „Cuvântul Libertăţii”, Gabriel Bratu, cel care a tăifăsuit cu Maria Tănase la Debarcaderul din Parcul „Romanescu”, şi cu Fărămiţă Lambru, cu Ioana Radu, cu Tudor Arghezi, Mihai Drumeş, între alţii, şi a participat activ şi afectiv la înscăunarea lui Amza Pellea ca director la „Naţionalul” din Bănie, reprezintă o pagină, dacă nu mai multe, a istoriei recente şi a actuale a Craiovei. Dotat cu harul povestirii, spune toate acestea şi multe altele, fără nicio încercare de cosmetizare a realităţii, în discuţia avută şi consemnată de Dodo Niţă. „Gabriel Bratu – o monografie” (Ed. Aius) este o carte reuşită, despre un reper, cum spuneam, al culturii craiovene. Grafician de real talent, bonom şi cult, cu memorie fabuloasă, a trăit multe episoade picante ale urbei, pe care nu le-a lăsat netratate şi monumentale rămân liniile şi proporţiile desenului cu textul „Cu bursa ta şi pensia mea”. Ce nu se purta deunăzi, în plan moral, e valabil azi. Şi nu doar la noi. În Craiova de ieri, dar şi de azi, mesajul operei sale a fost mereu acelaşi: zâmbetul sau râsul. Şi uneori tristeţea pasageră. În monografia dedicată lui Gabriel Bratu, maestrul liniei acide, dar şi al proporţiilor cumpănite, purcede, sub genericul „Peniţe de aur”, la o istorie sentimentală a caricaturii româneşti în propria viziune. Şi o face cu deplină generozitate. Grafician şi apoi secretar general de redacţie la editura „Scrisul românesc”, în anii de glorie, ani buni profesor la Şcoala de Artă „Cornetti”, apoi expert la Casa Creaţiei Populare Dolj, colaborator la reviste de cultură, prieten bun cu Barbu Bohoreanu, o enciclopedie a Craiovei, Gabriel Bratu a oferit celor prezenţi un rendez-vous agreabil. A vorbit puţin. S-a convins, dacă mai era nevoie, de fidelitatea prietenilor săi. A primit o plachetă, ca şi în alte dăţi, din parte preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa. Ferindu-ne de exagerări am putea spune că aidoma unui stejar multisecular, emblematic, din Grădina Botanică, pe Gabriel Bratu nu-l poţi privi decât cu emoţie. Pentru empatia pe care a a avut-o cu concitadinii lui. Şi-a iubit mereu, inalterabil, Craiova. Şi am spune, chiar pilduitor.