În chestiuni de politică externă, Adrian Năstase, îmbrăţişat deunăzi de Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, cu ocazia prezenţei acestuia ca invitat în Parlamentul de la Bucureşti, deţine ceea ce numim o bună expertiză sau, oricum, mai bună ca a altor analişti. Domnia sa, dincolo de faptul că ne place sau nu, a fost actor pe scena europeană ani buni, ştie cum se fac jocurile diplomatice, stăpâneşte, printr-o bună intuiţie, mutările viitoare. Ca la şah. Să nu scăpăm din vedere un detaliu „autohton”: într-o postare pe Facebook, de ieri, 12 mai a.c., Traian Băsescu după ce s-a întreţinut cordial cu Adrian Năstase cu ocazia prezenţei lui Jean Claude Jucker în Parlament, îi readuce aminte acestuia că „a fost un individ instruit, dar putred de corupt şi laş”. Probă, după cum se observă, de mare rafinament… politic.
Comentând cartea „Revolution. C’est notre combat pour la France”, publicată la sfârşitul anului trecut, de noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, Adrian Năstase se opreşte cu atenţie asupra unor referiri privind politica externă a Hexagonului. „Trebuie să refondăm relaţia noastră cu Rusia. Noi nu trebuie să urmăm orbeşte nici linia americană, indiferent de ce va deveni ea în urma alegerii lui Donald Trump… Nici o linie de conivenţă cu un regim criticabil, opţiune favorizată de o parte a dreptei franceze (…). În acelaşi timp, viziunea rusă nu corespunde în întregul ei viziunii noastre, dar am comite o eroare tăind punţile cu această putere din Europa Orientală, în loc să stabilim o relaţie pe termen lung”. Am adăuga la acest citat, destul de alambicat, doar o mică… ştire. Luni, noul preşedinte al Franţei, abia instalat la Elysee, este aşteptat la Berlin de cancelarul Angela Merkel, după cum a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt, Steffen Seibert. La fel ca acum cinci ani, când Francois Hollande făcea acelaşi lucru. Ce trebuie înţeles se… înţelege. Emmanuel Macron nu este nici Francois Fillon, nici Marine Le Pen, doi candidaţi rusofoni. Fireşte, nici Franţa nu este, cum susţine şi noul ei preşedinte ales, o simplă copie a lumii anglo-saxone. Dar o relaxare a axei Paris-Moscova, şi nu numai, presupune şi o ieşire din logica războiului rece. Poziţiile lui Emmanuel Macron sunt deocamdată nedecantate, dar el rămâne conştient de importanţa Rusiei pe eşichierul internaţional. Nu doar din raţiuni economice – exclusive – o reconciliere pare posibilă. Şi iată de ce: în primul rând poate fi evocată refacerea axei Paris-Berlin-Moscova, viabilă în timpul războiului din Irak. Apoi, Emmanuel Macron nu este de acord cu atitudinea SUA faţă de Arabia Saudită, contra Iranului. Pe această temă, în contradicţie cu predecesorul său, Emmanuel Macron preferă neutralitatea, şi dorinţa de a discuta cu Teheranul şi Ryadul pentru prezervarea intereselor franceze. Lupta contra Daesh şi contra jihadismului transnaţional este o chestiune esenţială. Fiindcă Franţa a devenit o ţintă a jihadismului şi motiv pentru care trebuie să promoveze o politică antiteroristă fermă. Şi pe acest teren nu se poate face abstracţie de Rusia. Sigur că Rusia şi Franţa nu au interes să se opună sistematic, dar ceea ce este cert este un lucru: Emmanuel Macron va face, aidoma predecesorului său, ceea ce va conveni cu Angela Merkel. Şi abia acum urmează întrebarea noastră: avem pregătită strategia contactelor cu el? Suntem pregătiţi să acţionăm adecvat imediat după alegerile legislative din Franţa?
