Craiova: Agenţi de pază sancţionaţi pentru că nu au venit pregătiţi de intervenţie

0
344

razie barConform IPJ Dolj, în urma unui control efectuat azi-noapte la un club din Craiova a fost acţionat butonul de panică, ocazie cu care la locaţia respectivă s-au deplasat agenţii de intervenţie din cadrul societăţii comerciale cu care unitatea avea contract, constatându-se că doi dintre aceştia nu aveau asupra lor materialele necesare intervenţiei. Astfel, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 300 lei fiecare, pentru încălcarea prevederilor Legii 333/2003 R. De asemenea, în urma aceluiaşi control s-a constatat că reprezentanţii societăţii nu au întocmit documentele justificative aferente sumelor de bani extrase din casieria societăţii, astfel că a fost luată măsura sancţionării contravenţionale a persoanei juridice cu amendă în valoare de 3.500 lei.