Silvio Berlusconi trăieşte un coşmar, aidoma lui Adrian Năstase…

0
283

Silvio Berlusconi, ca premier al Italiei, s-a cunoscut îndeaproape cu Adrian Năstase, pe vremea când acesta din urmă conducea un guvern de-a dreptul performant, cu consistentă creştere economică şi nu numai, care ducea ţara în NATO şi Uniunea Europeană, cu susţinerea externă de rigoare. Cine s-ar fi gândit atunci că, nu peste mulţi ani, şi unul şi celălalt vor trăi coşmare similare. De care nu este departe nici fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, tot mai aproape de o confruntare cu instanţele de judecată. Fiecare are propriile justificări, mai mult sau mai puţin convingătoare, mai mult sau mai puţin… salvatoare, considerându-se „victimă politică”. Şi echipe de avocaţi. O morală, de bună seamă, la toată povestea, mai degrabă toate poveştile, există, dar nu ne hazardăm în a o clama. După ce a „pus umărul”, şi l-a pus, la salvarea Italiei de la o criză politică devastatoare, acceptând finalmente formarea unui guvern de coaliţie stânga-dreapta, la diligenţele preşedintelui Giorgio Napolitano, cu Enrico Letta preşedinte al Consiliului de miniştri, Il Cavaliere (76 de ani) s-a trezit lovit năprasnic de soluţiile instanţelor de judecată la dosarele aflate pe rol. Ultimul dintre ele: „Rubygate”. 6 ani de închisoare şi interdicţia pe viaţă de a mai exercita funcţii publice, asta inserează rechizitoriul împotriva lui Silvio Berlusconi, pronunţat luni, 13 mai a.c., marcând o nouă etapă într-un caz extrem de mediatizat. Il Cavaliere este suspectat de o afacere de prostituţie cu minore. Mai exact, ar fi incitat-o la prostituţie pe Karima El-Mahroug, cunoscută sub numele de scenă Ruby Rubacuori, „Hoaţă de inimi”, o dansatoare marocană în vârstă de 17 ani la momentul faptelor, februarie-mai 2010. El ar fi plătit şi alte tinere femei să participe la nişte jocuri de societate, „bunga-bunga”, în vila sa privată Arcore. Silvio Berlusconi mai este acuzat, de asemenea, de abuz de putere, pentru că ar fi ordonat punerea în libertate a Karimei El-Mahroug în mai 2010, sub pretextul că era nepoata liderului egiptean Hosni Mubarak, abuzând de poziţia de preşedinte al Consiliului de miniştri. Interesantă este replica sa: „Eu nu dau ordine, nici în firmele mele, nici în familie şi nici în partid”. În rechizitoriul procurorului Ilda Boccassini se menţionează că la acuzaţia de abuz de putere doar un an suplimentar faţă de pedeapsa prevăzută este prea puţin. Il Cavaliere susţine că n-a avut relaţii sexuale cu Ruby şi numeroase celebrităţi (actorul american George Clooney, fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo) au mărturisit că au fost la vila Arcore şi n-au văzut asemenea demonstraţii erotice. Întreaga anchetă a procurorilor din Milano a tergiversat, şi abia în octombrie 2012 Il Cavaliere s-a exprimat în faţa instanţei din Milano, menţionând că n-a avut relaţii intime cu Ruby. Dar a început o cursă pentru găsirea Karimei El-Mahroug. Toate audierile au fost amânate până după alegerile din 24-25 februarie a.c., când partidul lui Silvio Berlusconi s-a plasat pe locul al doilea în Camera Deputaţilor şi pe locul întâi la Senat. Apărătorii lui Il Cavaliere nu au putut împiedica rechizitoriul procurorului din 13 mai. Verdictul este aşteptat spre sfârşitul lunii în curs, dacă nu cumva va fi amânat. Toată povestea are deja accente de umor, şi telespectatorii Canale 5 au urmărit o emisiune intitulată „Un război de 20 de ani. Ruby, ultimul act”. Unde Ruby este numită Cosette, născută în Maroc, iar Silvio Berlusconi nu este preşedintele Consiliului, ci Jean Valjean. Povestea e interesantă şi nu o mai dezvoltăm, mai ales că în peninsulă nu puţini sunt aceia care cred că Il Cavaliere, în cele din urmă, va scăpa din menghina justiţiei. Nu uşor. Şi nu fără un preţ. Săptămâna trecută, Curtea de Apel din Milano a confirmat o pedeapsă de un an de închisoare pentru fraudă fiscală împotriva lui Berlusconi, în procesul Mediaset şi o interdicţie de a exercita orice funcţie publică timp de cinci ani. Politicianul italian mai este acuzat că a încercat să mituiască un senator – Sergio de Gregoria – în 2006, pentru a schimba tabăra politică, cu 3 milioane de euro, ceea ce a şi dus la prăbuşirea Guvernului Prodi, în mai 2008. Cu 30 de acuzaţii de fraudă şi corupţie s-a confruntat Berlusconi, potrivit unei statistici, şi mereu a scăpat.