Liga Europa îşi desemnează laureata

0
350

Benfica – Chelsea

Stadion: „ArenA” – Amsterdam, astăzi, ora 21:45, Digi 1, Dolce 1, PRO TV

Echipe probabile

Benfica: Artur – Andre Almeida, Luisao, Garay, Melgarejo – Gaitan, Salvio, Matici, Enzo Perez – Cardozo, Lima. Antrenor: Jorge Jesus.

Chelsea: Cech – Azpilicueta, David Luiz, Ivanovici, Ashley Cole – Ramires, Lampard – Moses, Mata, Oscar – Torres. Antrenor: Rafael Benitez.

Arbitru: Bjorn Kuipers (Olanda).

Oscar Cardozo

Primul trofeu european al sezonului se va decerna în această seară la Amsterdam, încă deţinătoarea Ligii Campionilor, Chelsea Londra, şi Benfica Lisabona, urmând să-şi încrucişeze săbiile pentru coroana supremă. Lusitanii au amintiri dintre cele mai preţioase cu capitala Olandei, ei cucerind aici în urmă cu 51 de ani ultimul lor trofeu continental (dintr-un total de două), după un fabulos 5-3 cu Real Madrid, în Cupa Campionilor Europeni. Partida de “ArenA” vine însă într-un moment extrem de delicat pentru băieţii lui Jorge Jesus, ei cedând, nu mai departe de duminică, postura de lider în campionat, şi cel mai probabil titlu, după un 1-2 cu rivala de moarte Porto, formaţie ce are acum un avans de un punct cu doar o rundă rămasă de jucat. Măcar tehnicianul portughez nu are probleme de efectiv, singura dilemă planând doar asupra celui ce i se va alătura golgheterului Oscar Cardozo în linia ofensivă, Lima sau Rodrigo. Trio ce a înscris în acest sezon nu mai puţin de 71 de goluri din cele 118.

De cealaltă parte, lucrurile sunt oarecum inversate. Londonezii au trecut în week-end de Aston Villa (2-1), punând practic mâna pe un nou loc calificabil în Liga Campionilor, numai că victoria de la Birmingham s-ar putea să-i coste. John Terry şi Eden Hazard s-au accidentat şi au suficiente şanse să rateze finala.

Fernando Torres

În absenţa senegalezului Demba Ba, fără drept de joc după ce a evoluat în competiţie pentru Newcastle, speranţele lui Rafa Benitez se îndreaptă spre Fernando Torres şi Victor Moses, care au perforat porţiile adverse de nouă ori în Europa League. Plus că cei doi vor fi susţinuţi de unul dintre cei mai buni pasatori decisivi din Premier League, este vorba de Juan Mata.

Britanicii, procentaj maxim în singurele două confruntări directe

Chelsea şi Benfica s-au mai întâlnit până acum doar în “dubla” din sferturile sezonului trecut de Ligă, când londonezii s-au impus atât pe “Da Luz”, cât şi pe “Stamford Bridge”. În Portugalia a fost 1-0 (Kalou, acum la Lille), iar în Insulă 2-1. Calificarea n-a venit însă deloc uşor. Lampard (21) a deschis scorul din penalty, pentru ca în minutul 85 Benfica să egaleze (Javi Garcia, actualmente la City) si să preseze apoi fantastic. Fond pe care albaştrii au lovit pe contraatac (90+2), ironia sorţii, printr-un portughez, Raul Meireles (acum la Fenerbahce).

 

–         8 finale a jucat până acum Benfica în competiţiile europene, 7 de Cupa Campionilor Europeni şi una de Cupa UEFA. A triumfat doar în două, chiar în primele, ambele în C1 (3-2 în 1961 cu Barcelona şi 5-3 în 1962 cu Real Madrid). Eşecurile au venit contra lui Milan (1-2, în 1963), Inter Milano (0-1, în 1965), Man. United (0-0, 1-4 după prelungiri, în 1968), Anderlecht (în Cupa UEFA 1983, când lusitanii au eliminat în semifinale pe „U” Craiova. A fost 1-1 la Lisabona şi 0-1 la Bruxelles), PSV Eindhoven (0-0, 5-6 la penalty-uri, în 1988) şi din nou Milan (0-1, în 1990).

–         4 finale de cupe europene are disputate până în prezent Chelsea, două în Cupa Cupelor, ambele câştigate, 1-1 şi 2-1 la rejucare cu Real Madrid (1971) şi 1-0 cu VfB Stuttgart (1998) şi tot atâtea în Liga Campionilor, însă doar una adjudecată. Cea de anul trecut cu Bayern Munchen (1-1, 4-3 la penalty-uri). Finala pierdută s-a disputat în 2008 (1-1, 5-6 la penalty-uri) contra compatrioatei Man. United.

–         31 de meciuri a jucat până acum Benfica contra formaţiilor din Anglia, înregistrând un palmares negativ, 10 victorii, 5 egaluri şi 16 înfrângeri (golaveraj 42-54).

–         8 partide a susţinut până în prezent Chelsea contra echipelor portugheze, având 5 succese, o remiză şi două eşecuri (golaveraj 12-6). 

 

Drumul până în finală

Benfica

16-imi: 1-0 (d. / Cardozo) şi 2-1 (a. / Ola John, Matici) cu Leverkusen.

Optimi: 1-0 (a. / aut. Carasso) şi 3-2 (d. / Jardel, Cardozo 2) cu Bordeaux.

Sferturi: 3-1 (a. / Rodrigo, Lima, Cardozo) şi 1-1 (d. / Salvio) cu Newcastle.

Semifinale: 0-1 (d.) şi 3-1 (a. / Gaitan, Cardozo 2) cu Fenerhahce.

Meciuri – 8: victorii – 6, remize – 1, înfrângeri 1 (golaveraj 14-7).

Golgheter în competiţie: Cardozo – 6 goluri.

 

Chelsea

16-imi: 1-0 (d. / Oscar) şi 1-1 (a. / Hazard) cu Sparta Praga.

Optimi: 0-1 (d.) şi 3-1 (a. / Mata, Terry, Torres) cu Steaua.

Sferturi: 3-1 (a. / Torres 2, Moses) şi 2-3 (d. / Torres, Moses) cu Rubin Kazan.

Semifinale: 2-1 (d. / Moses, D. Luiz) şi 3-1 (a. / Torres, Moses, D. Luiz) cu FC Basel.

Meciuri – 8: victorii – 5, remize – 1, înfrângeri 2 (golaveraj 15-9).

Golgheter în competiţie: Torres – 5 goluri.

 

Ambele combatante vin din Liga Campionilor, unde au înregistrat următoarele rezultate:

Benfica: 0-0 (d.) şi 2-1 (a.) cu Celtic, 0-2 (a.) şi 0-0 (d.) cu Barcelona, respectiv 1-2 (d.) şi 2-0 (a.) cu Spartak Moscova. Clasament: 1. Barcelona 13p, 2. Celtic 10p, 3. Benfica 8p, 4. Spartak 3p.

Chelsea: 2-2 (a.) şi 0-3 (d.) cu Juventus, 4-0 (d.) şi 6-1 (a.) cu Nordsjaelland, respectiv 1-2 (d.) şi 3-2 (a.) cu Şahtior Doneţk. Clasament: 1. Juventus 12p, 2. Şahtior 10p, 3. Chelsea 10p, 4. Nordsjaelland 1p.