A fost prelungit termenul de depunere a amendamentelor la Constituţie

0
347
Ioan Chelaru

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei a prelungit, ieri, termenul de depunere a amendamentelor pentru modificarea legii fundamentale, dar şi pentru depunerea raportului Forumului constituţional, până în data de 27 mai. Vicepreşedintele comisiei de revizuire, Ioan Chelaru, a declarat că prelungirea termenului a fost justificată de faptul că astăzi ar fi expirat termenul pentru depunerea raportului Forumului constituţional şi a amendamentelor. „Cum nu toate sunt gata şi cum încă Forumul constituţional ne-a rugat să mai dăm un termen de o săptămână să poată prezenta un raport complet, astăzi (n.r. – ieri), comisia întrunită a emis o hotărâre prin care modifică regulamentul şi stabileşte 27 mai ultim termen în care să primim şi raportul Forumului constituţional, dar şi iniţiativele din partea grupurilor parlamentare sau a societăţii civile”, a declarat Chelaru. Senatorul PSD a precizat că a mai fost aprobată constituirea unui colectiv de specialişti în drept constituţional din mediul academic şi universitar care să poată fi consultat. Înainte de acest anunţ privind prelungirea termenului, grupul deputaţilor minorităţilor naţionale a depus, ieri, la Comisia de revizuire a Constituţiei, propunerile de modificare a legii fundamentale, între acestea fiind şi trecerea la republica parlamentară şi un Parlament bicameral format din Camera Deputaţilor şi Camera Regiunilor. Liderul grupului, Varujan Pambuccian, a prezentat, într-o conferinţă de presă, aceste amendamente, arătând că minorităţile au avut discuţii în acest sens cu toate grupurile parlamentare şi că „simte că, de data aceasta, multe dintre propuneri vor deveni realitate”. Pambuccian a spus că minorităţile propun trecerea de la republica semiprezidenţială la republica parlamentară, în care preşedintele este ales de către Parlament şi întreaga construcţie este centrată pe Parlament, care să fie bicameral, format din Camera Deputaţilor şi Camera Regiunilor, cu atribuţii diferite. Minorităţile propun şi renunţarea la ordonanţele de urgenţă şi utilizarea lor numai în situaţii excepţionale, cum ar fi stări de urgenţă, de război. O altă propunere de modificare a Constituţiei este ca demiterea primului ministru să se poată face în urma adoptării unei „moţiuni constructive de cenzură”, care să menţioneze şi numele noului prim-ministru. Adoptarea moţiunilor simple ar avea drept consecinţă demiterea ministrului care se ocupă de domeniul respectiv, mai propun minorităţile. Minorităţile propun şi ca judecătorii să răspundă penal, civil, material, moral pentru îndeplinirea atribuţiilor cu rea credinţă.