Întâlnire de lucru la Cetate a Grupului Local Pescăresc

0
347

În organizarea Grupului Local Pescăresc (GLP) “Calafat” – structură recent selectată între cele 14 FLAG-uri din România ce au primit alocări financiare prin Programul Operaţional de Pescuit –, comuna Cetate a găzduit în pavilionul cultural de pe cheiul Dunării, în port, o întâlnire de lucru care a avut ca punct principal lansarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a zonei pescăreşti din Lunca Dunării, Dolj.

Manifestarea a beneficiat de prezenţa reprezentantei FARNET (Reţeaua europeanã a zonelor pescăreşti), Simona Monica Pascariu, şi a preşedintelui AroTT – Gabriel Vlăduţ, în jurul cărora s-au adunat primarii comunelor Maglavit, Ciupercenii Noi, Piscu Vechi, Ghidici, Măceşu de Jos, Gighera, Cetate, membrii parteneriatului public-privat fondator al FLAG, reprezentanţi ai pescarilor profesionişti din Dolj, firme, consultanţi, cât şi un segment notabil al reprezentanţilor ONG-urilor din teritoriul microregiunii “Calafat”.

Pe parcursul reuniunii au fost vizate atât prezentarea în ansamblu a Strategiei de Dezvoltare Durabilă a zonei pescăreşti din Lunca Dunării, Dolj, cu defalcarea pe măsurile stabilite a bugetului primit de la MADR, de 2.100.000 euro, s-a realizat o analiză a situaţiei specifice din zona pescărească şi au avut loc discuţii concrete legate de sprijinirea Grupului în a deveni operaţional şi a-şi putea îndeplini rolul asumat în implementarea Strategiei locale prin Programul Operaţional de Pescuit – Axa 4.

Celor prezenţi li s-a expus de către preşedintele GLP “Calafat”, Ionel Dumitrescu, stadiul elaborării procedurilor şi a planului operaţional de implementare a Strategiei, un draft al Ghidului Solicitantului pentru Măsura 1 „Consolidarea competitivităţii zonelor de pescuit şi valorificarea produselor pescăreşti”.