„Chiar şi acum, peste 50% dintre români sunt de partea mea”, declară cu emfază, fără să clipească, deloc impacientat de propria afirmaţie, Călin Georgescu, în dialog cu jurnalistul american Tucker Carlson. Este vorba de un interviu searbăd, în care Călin Georgescu bate copios câmpii. Cum a ajuns la constatarea exprimată, nu aflăm. „Am fost eliminat pentru că am promovat pacea în Ucraina, dar şi pentru că ei doresc să ascundă multe lucruri. Poporul român este alături de mine. Majoritatea românilor sunt împotriva intervenţiei în Ucraina”. Dacă unele propoziţii, din ceea ce a declarat Georgescu, cunoscutului jurnalist american, ex-vedetă la Fox News, au valabilitate, în restul interviului spune multe lucruri supărătoare, sau neconforme cu realitatea. Cu o abilitate exersată în cursul vieţii, Călin Georgescu a livrat lui Carlson, ceea ce acesta vrea să audă şi nimic altceva. Nu adâncim această zonă a discuţiei. România s-a arătat nepregătită pentru un politician de tipul lui Mircea Geoană, care venea de unde ştim bine cu toţii, fusese ambasador valabil la Washington, ministru de Externe al României, dar a acceptat „o zguduire electorală”, cum ar fi zis Marin Sorescu, ducându-l pe Călin Georgescu, cu aportul diasporei, în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Nu printr-un vot în delir, să ne înţelegem, dar totuşi, repet, în turul doi, după ce livrase la snop destule prostii ambalate naţionalist, cam grosier, deşi nimeni nu-l bănuia că ar fi citit, de pildă, toată opera lui Nae Ionescu. Proiectul său de ţară, intitulat „Hrană, apă, energie”, urma să-i legitimeze vocaţia providenţială de a repara definitiv lucrurile. Rămâne oricum încredinţat că îl iubea poporul, pentru că repeta obsesiv termenii de libertate şi demorcaţie, şi mai introducea şi sintagma „pământ strămoşesc”, pe unde putea să o strecoare. Întrebat despre situaţia din România a spus că autorităţile de la Bucureşti acţionează prin încălcarea drepturilor omului, producând persecuţii politice, percheziţii la agenţii economici şi persoanele publice din rândul susţinătorilor săi. Cu alte cuvinte, Tucker Carlson trebuia să înţeleagă că întreaga finanţare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu a fost clară, ca o lună rece pe cerul înstelat, că a demonstrat peremptoriu de unde au venit banii şi tot anturajul său era unul de o corectitudine, dincolo de orice bănuială. Cu mânecile suflecate, animaţi de elan înnoitor, militanţii săi mimau nu doar avântul democratic, ci şi serviciul voluntar, fericiţi să slujească în felul acesta un nou tătuc drept al naţiei. Călin Georgescu vrea să se afle de el în toată lumea, cum i s-a retezat pe nedrept calea, ştiind pesemne un adevăr rostit undeva de Coelho, care menţiona că „normalitatea nu e decât o chestiune de consens, altfel spus, dacă mulţi oameni cred că un anumit lucru e sigur, lucrul respectiv ajunge să fie sigur”. Acum să ne înţelegem: Călin Georgescu se calificase, aparent surprinzător, în circumstanţele cunoscute, după turul întâi, anulat de CCR, prin aportul covârşitor al diasporei care îneţege „corect” realitatea internă. „Efectul” Georgescu încearcă să demonsreze „dictatura de catifea” convenită cu birocraţii de la Bruxelles. Venit parcă din altă lume, Călin Georgescu i-a siderat pe mulţi, prin ceea ce a clămpănit în campania electorală şi într-un fel ne reaminteşte de o întâmplare uitată. Pe la mijlocul anilor 80 circula o informaţie a cărei autenticitate a fost greu de verificat. Enervat să-i vadă pe mulţi, neapreciind la justa valoare contribuţia sa la fericirea definitivă a românilor, liderul de la Bucureşti ar fi spus despre el însuşi că e o minune pe care poporul nu o merită, un om care se naşte odată la 500 de ani. Liderul de la Bucureşti făcuse totuşi ceva în viaţă, care încă mai dăinuie, deşi nimeni nu l-a considerat vreodată o minune.
