Daruri de la pensionari către pensionari, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Craiova

0
1236

Astăzi, la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Craiova a debutat acţiunea de ajutorare a persoanelor vîrstnice din Dolj, care au pensii cuprinse între 80 – 1.200 de lei, cotizanţi ai organizaţiei. Manifestarea, care va ţine cinci zile, face parte din calendarul Sărbătorilor Pascale, şi se va întinde pe cinci zile. În jur de 3.000 de membri ai CARP vor beneficia de pachete care conţin produse neperisabile (făină, mălai, zahăr, orez, ulei, etc.), un ajutor venit din suflet de la pensionari către cei, de aceeaşi vârstă cu ei, care  au nevoie de sprijin. 

Astăzi, la sediul CARP a fost activitate intensă, peste media zilnică. Organizaţia a făcut, aşa cum face de mai mult timp, o acţiune caritabilă. “Suntem în perioada de distribuire a pachetelor pe care le acordăm, în perioada Sărbătorilor, acum vorbim de Paşte, celor care au pensii lunare cuprinse între 800 – 1.200 de lei. Sunt cinci zile în care se acordă aceste ajutoare, pentru cei aflaţi în nevoi. Sunt 3.000 de astfel de pachete, pentru întreg judeţul, iar, în prima zi, am avut 260 de solicitări. Fondurile au fost alocate de CARP, noi având peste 15.000 de membri. Ajutoarele sunt distribuite şi în Dolj. Astăzi, am avut pe cineva care a venit dintr-o localitate , care a ridicat mai multe pachete, bineînţeles respectând legea, şi pentru alţi prieteni. Vorbim, acum, de prima tranşă, dar vrem să-i ajutăm şi pe cei care au mai mult de 1.200 de lei lunar, tot cu pensii mici, tranşa a doua urmând să o derulăm din vară”, a precizat  Viorica Petre, (FOTO – stânga) secretar al CARP Craiova.