Vela: Iohannis şi Orban au fost de acord cu distribuirea Luminii de Paşte

0
673

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban au fost informaţi şi au fost de acord cu înţelegerea dintre Poliţia Română şi Biserica Ortodoxă Română privind distribuirea Luminii de Paşte.

“Eu înainte de a face un lucru, ca ministru, este normal că îmi anunţ prim-ministrul şi informez şi preşedintele. Şi domnul preşedinte şi domnul prim-ministru erau la curent cu ce am anunţat aseară. (…) Această înţelegere a fost de comun acceptată, a fost adusă la cunoştinţa domnului prim-ministru şi a domnului preşedinte, care au fost de acord că măsura este benefică şi pentru cetăţeni şi pentru activitatea de oprire a răspândirii virusului”, a declarat Vela.

El a reafirmat că oamenii nu vor merge la biserică pentru a lua Lumina Sfântă, ci aceasta va fi adusă în faţa curţii sau la scara blocurilor de către voluntari sau preoţi.

“Nu se încalcă nicio regulă, ca să fie cumva deranjat un coleg de-ai mei. (…) În seara de Înviere, oamenii nu merg la biserică după Lumină. Sfânta slujbă şi tot ceea ce ţine de ceremonialul creştin de Înviere se face doar de către preoţi, în biserică, în conformitate cu conceptele şi cu principiile biblice. Nu se duce nimeni după Lumină la biserică. Să ajungă totuşi Lumina la cetăţean, voluntari sau preoţi se duc la ţară pe stradă şi o dau în faţa casei cetăţenilor, fie voluntarii, fie membrii Consiliului parohial, la oraşe se duc până în faţa blocului, unde o distribuie către locatarii care doresc să preia Lumina, aşadar nu se încalcă nicio ordonanţă, oamenii nu stau grupuri pe stradă mai mult de trei şi lumina se dă de voluntari”, a explicat ministrul Afacerilor Interne.

Potrivit lui Vela, MAI s-a oferit să distribuie Lumina Sfântă în zonele carantinate pentru a nu se încălca ordonanţa militară.

“Mai mult, având şi zone carantinate, ne-am oferit să ducem noi Lumina Sfântă acolo, pentru a nu încălca ordonanţa militară, ca să circule preoţii înăuntru sau din afara zonei carantinate. Eu zic că nu am încălcat nicio prevedere a ordonanţelor anterioare, dimpotrivă, am venit în susţinerea şi în ajutorul Bisericii”, a menţionat ministrul.

El a adăugat că, la distribuirea prescurii, vor avea voie în faţa bisericilor doar persoanele sub 65 de ani, care vor sta “exact ca la magazin”, sub supravegherea oamenilor de ordine ai lăcaşului de cult, care vor avea o banderolă albă pe mână.

“Ce am stabilit (…) tocmai că respectă aceste restricţii. Se duc în faţa bisericii doar cei sub 65 de ani. În faţa bisericii de unde iau Sfintele Paşti stau exact ca la magazin. (…) Este postat şi pe site-ul Patriarhiei şi pe site-ul ministerului, este foarte clar precizat, există oameni de ordine ai bisericii cu banderole pe mână, exact ca la un miting sau la un eveniment public în care organizatorul este obligat să aibă oameni de ordine. (…) Am stabilit cu conducerea Bisericii că vor avea banderole albe pe mâini cei care se ocupă de organizare, pentru că nu era corect să îi organizeze Jandarmeria sau Poliţia. Noi, ca instituţie, (…) vom veghea ca ordinea publică şi protecţia cetăţenilor să nu fie afectată de teribilişti, de provocatori, dar nu organizăm noi nici coada şi nici distribuirea de Sfintele Paşti”, a susţinut Marcel Vela.