Ministrul Sănătăţii, despre organizarea anunţată de MAI pentru Paşte

0
705

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat marţi, referindu-se la acordul MAI – Patriarhie privind organizarea pentru Paşte, că a fost consultat în legătură cu acest subiect dar că el militează pentru continuarea izolării, pentru menţinerea distanţării.

„Discutăm foarte des când se iau aceste măsuri, eu cel puţin am militat pentru continuarea izolării, pentru menţinerea distanţării. Aţi văzut şi astăzi pe domnul preşedinte Iohannis în prelungirea stării de urgenţă. Este un moment deosebit, un moment religios, dar şi un moment al marilor provocări, de luptă cu un inamic nevăzut, fără un tratament, fără un vacccin. Toate aceste lucruri trebuie împăcate, atât cele sufleteşti, cât şi cele de sănătate. Eu militez în continuare pentru o izolare voluntară, pentru o distanţare socială, încă mai avem de urcat pe această pantă, suntem încă într-un moment în care mai putem avea persoane care se pot infecta, mai avem anchete epidemiologice destul de complexe în identificarea contacţilor, a persoanelor pozitive. Ne aflăm într-un scenariu în care toţi pacienţii care se prezintă sunt suspecţi de coronavirus”, a spus Nelu Tătaru, la Digi24.

El a avertizat că, dacă aceste măsuri de distanţare socială nu sunt respectate, putem avea o transmitere locală accentuată, putem avea un număr de cazuri în săptămâna următoare care să forţeze sistemul sanitar, putem avea un număr de cazuri grave, severe, care pot forţa Terapia Intensivă.

”O curbă accelerată cu un număr mare de cazuri poate încărca un sistem sanitar”, a explicat ministrul.

El a precizat că „în acest moment, pentru spitalele de fază 1 – fază 2, avem peste 400 de paturi utilate complet pentru ATI, după cum puteţi vedea sunt 200 de cazuri, dar pe monitor sau pe intubaţie avem 36”, ”suntem într-un registru în care putem gestiona situaţia”.

„Trebuie să avem grijă şi de transmitere. Transmiterea se face efectiv prin nerespectarea izolării sau prin nerespectarea distanţării, dar şi prin nişte anchete epidemiologice care nu-şi duc scopul până la final, nu identifică toţi contacţii şi nu identifică în general pe cei care sunt asimptomatici şi pot transmite”, a subliniat Nelu Tătaru.

Întrebat ce să facă românii de Paşte, ministrul a spus: „Recomand izolarea la domiciliu, recomand distanţarea socială, evitarea locurilor aglomerate, recomand linişte sufletească şi recomand nişte sărbători mai altfel pentru a avea la anul nişte sărbători deosebite”.