Festivalul „Tradiție și culoare”, din nou la Galeriile „Cromatic”

0
615

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Dolj susține și în acest an proiectul „Micul artist” (coord.: prof. Dorina Chirion Tîncă), în cadrul căruia, mâine, 16 aprilie 2019, se va desfășura Festivalul „Tradiție și culoare”. Evenimentul va avea loc la Galeriile „Cromatic” între orele 11.00-13.00, invitați speciali fiind prof. Monica Tănasie (inspector de specialitate – Arte) și prof. Iulia Dascălu (inspector de specialitate CPECA). Programul cuprinde o expoziție, un recital poezii, audiții muzicale (pian și chitară, grup vocal) și scenete. „Aceste activităţi susţin pasiunea copiilor pentru artă şi dau şansa promovării acestora în medii culturale cu standarde înalte care îi motivează altfel decât calificativele şi notele din sistemul de învăţământ”, precizează organizatorii. Parteneri în proiect sunt Școala „Ion Creangă” – Structură Şcoala nr. 38, Şcoala „Sf. Dumitru”, Şcoala „Decebal”, Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Şcoala „Gheorghe Bibescu”, Şcoala „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Şcoala „Ion Ţuculescu”, Şcoala Siliştea Crucii, Școala Predești, Școala nr. 3 Băilești, Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski”, Școala Specială „Sf. Vasile”.