Marele caricaturist Mihai Stănescu s-a stins din viaţă la nici o lună după ce a fost premiat la Craiova

0
4516

Mihai Stănescu, unul dintre cei mai mari caricaturiști români, cel mai incomod artist plastic din anii regimului comunist, s-a stins din viață vineri noaptea (13 aprilie) după o îndelungată suferință. Artistul, care avea 78 de ani, s-a retras din spaţiul public în urmă cu trei ani și jumătate.

Cu toate acestea, Mihai Stănescu a participat la cea de-a XI-a ediţie a Salonului Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină”, care s-a deschis la Muzeul de Artă Craiova pe data de 21 martie, de Ziua Olteniei, evenimentul fiind organizat în colaborare cu Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România. Din cele 210 lucrări primite, juriul a selectat spre expunere 158 şi le-a ales pe ale sale pentru premiere. Astfel, Mihai Stănescu a primit chiar Marele Premiu „Nicolae Petrescu-Găină”. Pentru că desenele şi textele pe care le-a realizat n-au avut niciodată un caracter pur distractiv, ci întotdeauna au fost „cu miez”, ironice, cu ţintă bine definită, multe lovind „la temelie” politica de stat, ceea ce a făcut să fie mai mult interzis, decât publicat.

Juriul a fost format din caricaturiștii Ștefan Popa Popa’s și Gabriel Bratu – președinte, respectiv vicepreședinte al Asociației Caricaturiștilor Profesioniști din România, Elvira Romaniuc – realizatorul celui mai vechi festival de umor din țară („Umor la Gura Humorului”), și graficianul Mihai Truică.

Mihai Stănescu s-a născut 20 iulie 1939, satul Grădiștea, lângă Mizil). A absolvit liceul la Buzău, apoi, contrar sfatului mamei sale de a da la Medicină, a urmat la Iași al doilea liceu, cel de arte plastice, unde a fost înscris direct în anul II. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1966.

După facultate Mihai Stănescu a fost repartizat la Ministerul Turismului, unde a făcut grafică publicitară, de unde a demisionat după 6 ani. A revenit după un an și a mai lucrat alți șase ani. În 1978, a devenit liber-profesionist.

Pe lângă multitudinea de premii internaționale, obținute în anii 1970 și 1980, care i-au adus faima, Mihai Stănescu a devenit celebru și datorită faptului că a fost singurul caricaturist român care, trăind la București, cu Securitatea pe urme, a criticat în mod deschis regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.

 

În 1992, Mihai Stănescu și-a deschis un magazin lângă Sala Palatului din Bucureşti, în încăperea relativ mică a unui fost debit de tutun. Magazinul, botezat „Erata”, a funcționat până în februarie 2016. Aici au fost vândute căni, cărți poștale, tricouri și sacoșe de pânză imprimate cu desenele sale, dar și albume de caricatură și desene originale ale artistului. 

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale lui Mihai Stănescu a fost seria de fotografii cu fiica sa, Daiana Stănescu, pe care a fotografiat-o, în aceeași rochie, între vârstele de 6 și 29 de ani.