Ministrul chinez de Externe avertizează: “Un război ar putea izbucni în orice moment” în Coreea de Nord

0
350

coreeaWang Xi, ministrul chineze de Externe, a avertizat, ieri, că există riscul ca “în orice moment” să izbucnească un război în Coreea de Nord, adăugând că “nimeni nu va ieşi câştigător” dintr-un conflict. “Dacă un război va avea loc, rezultatul va fi o situaţie în care toată lumea pierde şi nimeni nu va ieşi câştigător”, a declarat Wang Xi în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault. Ministrul chinez a adăugat că cine va provoca un conflict “trebuie să-şi asume responsabilitatea istorică şi să plătească preţul corespunzător”. “Dialogul este singura soluţie posibilă”, a adăugat Wang Xi. Afirmaţiile oficialului chinez au loc în contextul în care preşedintele american Donald Trump a avertizat că ar putea interveni militar împotriva Coreei de Nord pentru limitarea capacităţilor balistice şi nucleare ale regimului stalinist condus de Kim Jong-Un. “Am mare încredere într-o abordare adecvată a Chinei faţă de Coreea de Nord”, a transmis Donald Trump prin Twitter joi dimineaţă. “În cazul în care China nu va putea face acest lucru, vor interveni Statele Unite şi aliaţii acestora”, a atras atenţia Donald Trump. “Coreea de Nord este o problemă. Problema va fi rezolvată”, a mai declarat liderul Statelor Unite.