Închisoare cu suspendare pentru autorul accidentului mortal de pe bulevardul „Romanescu”

0
108

Un craiovean care a provocat decesul conducătorului unui moped, din neatenţie, a fost condamnat, la sfârşitul săptămânii trecute, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Sentinţa, pronunţată de Judecătoria Craiova, nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Tragedia în urma căreia Marin Stuparu, de 53 de ani, din Craiova, şi-a pierdut viaţa, s-a petrecut pe bulevardul „Nicolae Romanescu”, pe 13 iunie 2012, în jurul orei 11.30. Reamintim că, potrivit datelor furnizate la momentul respectiv de poliţiştii de la Rutieră, Vasile Bîru, de 46 de ani, din Craiova, a oprit autoutilitara marca Iveco pe care o conducea în dreptul unui magazin de pe bulevardul “Nicolae Romanescu”, pentru a lăsa pâine. Când a vrut să coboare, bărbatul a deschis portiera din stânga fără să se asigure şi a lovit mopedul condus de Marin Stuparu, de 53 de ani, din Craiova. Acesta s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil unde a fost lovit de un autoturism Cielo la volanul căruia se afla Liviu Stanciu, de 49 de ani, tot din municipiu, care circula pe bulevardul “Romanescu”, în spatele bărbatului cu mopedul, şi nu a mai avut timp să-l evite. Medicii de pe autospeciala SMURD solicitată la locul accidentului n-au mai putut face altceva decât să constate decesul bărbatului. Poliţiştii i-au testat pe ambii conducători auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi au întocmit în cauză dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

După finalizarea cercetărilor şi a tuturor expertizelor tehnice cerute în cauză, în octombrie 2014 s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care Vasile Bîru a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. La sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 10 aprilie a.c., instanţa a pronunţat sentinţa, Vasile Bîru fiind condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În plus, judecătorii l-au obligat pe inculpat la plata sumei de 2600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.