Băut la volan, a răsturnat autoutilitara

0
357

Două persoane, un bărbat de 42 de ani şi o tânără de 24 de ani, au ajuns, ieri după-amiază, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova în urma unui accident de circulaţie petrecut pe bulevardul „Decebal” din Craiova. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, din primele cercetări ale poliţiştilor de la Rutieră s-a stabilit că Florin F., de 42 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism  Skoda Octavia nu a păstrat o distanţă de siguranţă şi a lovit în spate o autoutilitară la volanul căreia se afla Ion P., de 37 de ani, din comuna Teslui, care oprise în faţa sa pentru a vira la stânga. În urma impactului violent autoutilitara s-a răsturnat. Şoferul autoturismului Skoda a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Atât el, cât şi tânăra aflată pe locul din dreapta faţă al Skodei, au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde s-a stabilit că au suferit leziuni uşoare. Poliţiştii îl cercetează acum pe şoferul vinovat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.