Ponta: „Depunem plângere penală împotriva lui Băsescu, după declaraţiile despre Firea”

0
113

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la Parlament, că, în urma declaraţiilor de duminică seara ale şefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea (membră în comisia parlamentară care cercetează modul cum au fost retrocedate terenurile în comuna Nana, din judeţul Călăraşi), va fi depusă, astăzi, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe care o doreşte semnată de cât mai mulţi parlamentari, inclusiv din opoziţie. „Până mâine (astăzi – n.r.) avem o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu”, a spus Victor Ponta, precizând că aceasta va fi semnată de toţi parlamentarii puterii. Potrivit premierului, „este prima dată din 1989 încoace, de când România încearcă să fie democratică, când familia unui senator este ameinţată direct, de către preşedinte. (…) Este un element fără precedent, care nu mai are nici o acoperire în disputa politică”, acesta adăugând că va fi informată şi Comisia Europeană, deoarece este un „atac mafiot” împotriva Gabrielei Firea. Mai mult, Ponta a anunţat că va semna personal plângerea penală privind acuzarea lui Băsescu de ameninţare şi şantaj. Întrebat dacă preşedintele poate fi chemat la Parchet în urma acestei plângeri penale, Ponta a răspuns: „În decembrie, da, va fi”. „După cum vedeţi, Parchetul a deschis un dosar pentru că este foarte clar că s-au încălcat mai multe legi civile şi penale în ce priveşte achiziţia terenurilor (n.r. – din comuna Nana, judeţul Călăraşi). Eu am spus că e vorba de spălare de bani şi de spălare a unor proprietăţi pe care domnul Băsescu le avea de mult şi pe care acum, pe final de mandat, încearcă să şi lealbească, să le treacă oarecum legal”, a adăugat premierul. El a spus că cercetările în privinţa achiziţiei de terenuri de la Nana sunt la început şi a precizat că „vor mai apărea şi alte elemente”, legate de ceea ce Comisia parlamentară de anchetă a solicitat de la ANAF sau de la Oficiul Naţional de Prevenire şi de Combatere a Spălării Banilor. „Celelalte persoane pot să răspundă în faţa legii până în decembrie, domnul Băsescu din decembrie încolo va trebui şi va răspunde în faţa legii. Domnia-sa, fiind un corupt comunist şi securist, îşi permite să spună de alţii”, a mai adăugat Ponta. Şi PSD-ista Gabriela Firea a reacţionat, ieri, la afirmaţiile preşedintelui la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest „act flagrant de intimidare a unui senator”. Firea a precizat, într-o postare pe Facebook, că preşedintele TraianBăsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără nici un echivoc” legat de activitatea ei în Comisia Nana. Pe de altă parte, senatorul a dat asigurări că nu îşi va prezenta demisia din Comisia Nana. „Nu, nu îmi dau demisia (din Comisia Nana — n.r.). Îmi voi continua activitatea până la capăt, spun eu cu foarte multă onestitate, corectitudine şi profesionalism. (…) Cred că sunt declaraţii care în mod intenţionat şi vădit au vrut să dea semnale, dar eu sunt absolut convinsă că cei care erau vizaţi pentru a activa anumite anchete vor respecta statul de drept şi legile ţării şi nu se vor lăsa influenţaţi de astfel de manipulări”, a declarat Gabriela Firea, la Palatul Parlamentului. Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seară că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu, stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana. Referindu- se la senatorul Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar (n.r. – al comunei Voluntari). Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.