Universitatea Craiova a amânat alegerea preşedintelui clubului

0
510

Clubul Universitatea Craiova a anunţat că amână alegerile pentru postul de preşedinte, de pe 26 martie, când erau stabilite, până la meciul cu CFR Cluj, care se va disputa, cel mai probabil, pe 10 aprilie. Până la 15 martie, când expira termenul de depunere al candidaturilor, numai actualul preşedinte, Sorin Cârţu, era în cursă. Numai că  pentru a fi validat un câştigător, la alegeri trebuie să se prezinte cel puţin 20 la sută dintre alegători, iar cu un singur candidat, era greu de crezut că se întrunea cvorumul, într-o sâmbătă, în pauza competiţională. Dar dacă se va vota în seara derby-ului, cei 4.100 de abonaţi vor fi ademeniţi şi către “urne” în drum spre stadion. În noile condiţii, eventualii pretendenţi la şefia clubului din Bănie vor putea să-şi depună candidaturile până pe 25 martie. Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cetăţeni români cu vârsta minimă de 30 de ani, să aibă studii superioare de lungă durată, să nu fi fost condamnaţi penal, să se bucure de o probitate morală deasupra oricărei îndoieli şi să nu fi avut luări de poziţie publice împotriva clubului.

„Pentru a veni în sprijinul abonaţilor, Universitatea Craiova a luat decizia de a amâna cu două săptămâni alegerile pentru desemnarea preşedintelui clubului. În acest sens, am decis organizarea scrutinului electoral în ziua meciului de pe teren propriu contra celor de la CFR Cluj, astfel încât să facilităm o prezenţă cât mai numeroasă a suporterilor la procesul electoral. Data meciului va fi comunicată în perioada următoare de Liga Profesionistă de Fotbal și, ulterior, vom reveni cu informații complete despre tot ceea ce înseamnă ziua alegerilor. Menţionăm că întregul calendar electoral va suferi o prorogare de zece zile, inclusiv termenul limită pentru depunerea candidaturilor. Conform noului calendar, persoanele care doresc să candideze şi îndeplinesc criteriile pentru a lua parte la aceste alegeri îşi mai pot depune candidatura până vineri, 25 martie 2022” a anunţat clubul Universitatea Craiova.