Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în parte făcute publice, destinul, singular şi de un prestigiu, în Italia din ultimele decenii, demn de cel al lui Giacomo Leopardi, Eminescu al lor, îndeosebi în postumitatea gânditorului român. De această dată sub semnătura unuia dintre exegeţii şi admiratorii săi mai tineri, extrem de activ în promovarea lui Cioran.
Într-un gen marginalizat şi tainic cum e cel aforistic, Emil Cioran, ori mai exact E.M. Cioran („am renunţat la numele meu de botez şi în locul lui pun mereu iniţialele E.M. Fiecare cu maniile sale”, scrie într-o scrisoare prietenului şi exegetului său Mario Andrea Rigoni) e poate
unul dintre scriitorii de aforisme şi forme scurte cei mai cnoscuţi şi citiţi (ezit să adaug şi „mare” din moment ce într-o altă scrisoare către Rigoni Cioran scrie „Am o singură sugestie să vă dau: dacă nu e prea târziu, ar trebui să suprimaţi `mare` în expresia ‘marele scriitor româno-parizian`”. Sunt realmente sincer şi nu e vorba de o modestie calculată”).
În Italia, editura Adelphi a publicat aproape toate operele lui Cioran (cărţi ca Pe culmile disperării, Silogismele amărăciunii ori Inconientul de a ne fi născut au înregistrat un amplu succes de vânzări), critici şi cercetători citează continuu opere şi fragmente şi pe web aforismele şi fragmentele lui Cioran sar, într-un mod aproape obsesiv, de la un seite la altul.
Nu e intenţia mea în acest articol de a reproduce o selecţie – a nu ştiu câta – de aforisme cioraniane, nici să scriu o recenzie – a nu ştiu câta – despre opera lui Cioran („Aici s-au scris vreo douăzeci de articole despre ultima mea carte: lucru care mă dezgustă cât de a mai scrie vreodată”, scrie Cioran într-o scrisoare). Aş vrea mai curând să vorbesc despre Cioran dintr-un punct de vedere particular: prietenia sa cu Mario Andrea Rigoni, cercetător de literatură
italiană (în special despre Leopardi) şi scriitor de aforisme.
Puţini ştiu că, tocmai graţie lui Mario Andrea Rigoni, E. M. Cioran găseşte la începutul anilor optzeci în Adelphi a lui Roberto Calasso editura ideală pentru propriile sale texte
(„Chiar azi i-am scris câteva rânduri lui Roberto Calasso pe care-l cunoaşteam de scurtă vreme mulţumită scrisorilor Dumneavoastră. Nu uit că, dacă Adelphi a decis să mă
publice este mai ales meritul Dumneavoastră”, îi scrie Cioran lui Rigoni). Rigoni se dovedeşte un traducător pe cât de congenial pe atât de competent („fiindcă dumneavoastră
cunoaşteţi în mod mirabil franceza, de fiecare dată când primesc o traducere a dv., respir”, îi scrie Cioran de la Paris) şi devine foarte curând responsabilul publicării operelor
lui Cioran la editura Adelphi însoţindu-le şi de unele iluminate prefeţe (puţini au observat aceasta, dar la începutul ediţiilor Adelphi stă scris: „Publicarea operelor lui E.M. Cioran are loc sub direcţia lui M.A. Rigoni”).
Într-o superbă carte intitulată „E. M. Cioran. Mon cher ami, scrisori către Mario Andrea Rigoni 1977-1990” şi publicată de o mică editură din Padova, „Il Notes magico” cu
o splendidă introducere de Raoul Bruni, i se oferă cititorilor o amplă selecţie a scrisorilor pe care E. M Cioran i le-a trimis lui Mario Andrea Rigoni, în răstimp de treisprezece ani, între 1977 şi 1990.
Epistolarul dintre unul dintre cei mari scriitori contemporani şi tânărul studios şi scriitor de aforisme reparcurge istoria acestei prietenii (când schimbul de scrisori începe, Rigoni, atunci în vârstă de 29 de ani, publicase de puţin timp un amplu şi înnoitor studiu despre Leopardi şi estetizarea anticului) şi, mai ales, face lumină, nicicum lineară, a receptării lui Cioran în Italia.
Într-o scrisoare către Rigoni din 1977, Cioran va scrie: „Ştiu că nu exist în Italia. Dar asta face parte dintr-un faliment literar pe care-l accept, de altminteri sunt un autor marginal şi mă consider ca atare”. Aşa cum observă Raoul Bruni în introducerea la epistolar, „Dacă în general asupra raportului dintre Cioran cu alţi editori pare să se impună un „fel de nenoroc grotesc”, până într-atât încât el să poată scrie o carte întreagă despre necazurile cu aceştia” („gândeşte-te că în America şi în Germania m-au publicat la edituri specializate în cărţi şcolare”) în Italia a fost în mod aventuros tipărit la începutul anilor şaizeci de către Edizioni del Borghese, vădit de dreapta (din scrisorile către Rigoni rezultă că Cioran nu nutrea simpatie pentru acest editor de care se va îndepărta pe parcurs). În continuare se va merge înainte, cu propunerea de a fi tradus şi publicat la o editură milaneză aflată la început, „Multhipla”, apropiată de extremă stângă.
Sursă: E-M-Cioran-la-sua-ricezione-in-italia-attraverso-le-lettere-a-marioandrea-rigoni/ http://aforisticamente.com/2011/01/17/
