Primăria Craiova îşi pune mari speranţe în stadionul de atletism

0
716

Deşi este mult întârziat, stadionul de atletism al Craiovei ar putea fi terminat la sfârşitul acestui an. Cel puţin aşa speră autorităţile locale care iau în calcul acest termen în condiţiile în care licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrării se va desfăşura fără contestaţii.

STADION ATLETISMPotrivit primarului interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, autorităţile locale lucrează, în acest moment, la caietul de sarcini pentru proiectare şi execuţie, iar în momentul în care va fi gata bugetul, Primăria îl va scoate la licitaţie. „Depinde cât va dura partea aceasta de licitaţii, dar noi sperăm că stadionul de atletism va fi finalizat până la sfârşitul anului. Însă, dacă licitaţia se va încadra în termenul maxim de 40-50 de zile, avem şanse de a se finaliza până în decembrie”, a declarat Mihail Genoiu, într-o conferinţă de presă de la începutul acestei luni.

Există varianta tehnică

Reprezentanţii Primăria Craiova au precizat că există mai multe variante despre cum trebuie să arate stadionul de atletism de lângă Sala Polivalentă. Cu ajutorul Gabrielei Szabo, care s-a deplasat special la Craiova pentru acest lucru, municipalitatea craioveană, s-a decis asupra uneia care a fost considerată cea mai bună soluţie tehnică. „Proiectantul ne-a pus la dispoziţie mai multe variante pentru construcţia stadionul de atletism, Clasa 3A, iar Gabriela Szabo ne-a ajutat la alegerea celei mai bune dintre acestea”, a precizat, la momentul respectiv, Mihail Genoiu.

Lucrările au fost oprite în toamna trecută

Lucrările pe şantierul stadionului de atletism au fost sistate de Primărie din toamna lui 2016. Federaţia Română de Atletism a propus să se meargă pe varianta unui stadion care să se ridice la standarde înalte şi care să poată fi omologat şi pentru competiţii internaţionale. În octombrie, autorităţile locale au prezentat consilierilor municipali o informare în acest sens, propunându-se ca stadionul de atletism să fie extins, astfel încât, cu cele 5.000 de locuri şi dotările necesare, să fie încadrat în Clasa 3A.

Terenul de fotbal a fost eliminat

Potrivit primarul de atunci al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, diferenţa dintre varianta cu care s-a pornit la lucru şi cea de-a doua versiune ţine de compartimentarea terenului de joc. Concret, Primăria Craiova îşi propusese iniţial ca stadionul de atletism să fie o arenă mixtă, pe gazonul central să se joace fotbal şi să existe o pistă de atletism. În noua variantă, pe care se merge acum, este eliminată posibilitatera de a juca şi partide de fotbal, pe gazon urmând să fie găzduite numai probele de atletism: săritura în lungime, aruncarea ciocanului, aruncarea greutăţii sau aruncarea suliţei.

O investiţie de 2,3 milioane de euro

Stadionul de Atletism este proiectat să aibă 5.000 de locuri şi va fi realizat, în totalitate, cu fonduri de la bugetul local. În proiectarea iniţială, s-a plecat de la o sumă de 6,08 milioane de lei, plus TVA, care ar fi trebuit să acopere costurile cu proiectarea şi execuţia lucrărilor. Ulterior, Primăria Craiova a venit şi cu o suplimentare de 2,7 milioane de lei, bani necesari pentru introducerea reţelelor de utilităţi. În total, stadionul ar fi trebuit să ne coste 10 milioane de lei, adică 2,3 milioane de euro. Nici devizul acesta nu mai stă în picioare, urmând să fie ajustat în funcţie de lucrările care necesită să fie făcute pentru ca stadionul să corespundă Clasei 3A.