Patru suspecţi arestaţi în cazul atentatului cu maşină-capcană din Ankara

0
30

Poliţia turcă a arestat, ieri, în sud-estul ţării, patru suspecţi în cazul atentatului cu maşină-capcană din Ankara de duminică, soldat cu 37 de morţi şi a identificat un al doilea atacator. Cele patru persoane au fost arestate în localitatea Sanliurfa, din sud-estul Turciei, unde au loc confruntări intense între forţele turce şi militanţii kurzi. Autorităţile turce au făcut arestările de ieri după ce au descoperit că maşina folosită în atentatul comis cu o zi înainte a fost cumpărată din localitatea Sanliurfa. Cele patru persoane au fost transferate la Ankara pentru cercetări mai amănunţite. Atentatul de duminică din centrul capitalei turce a fost comis de un bărbat şi de o femeie, ambii având legături cu mişcarea radicală Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), potrivit unor surse din securitate. Femeia, Seher Cagla Demir, născută în 1992, originară din localitatea Kars, din estul Turciei, s-ar fi alăturat mişcării PKK în 2013. Corpul celui de-al doilea suspect a fost identificat de poliţie şi ar aparţine unui cetăţean turc care avea legături cu mişcarea radicală kurdă, potrivit unui responsabil al securităţii turce. Ieri dimineaţă, în spitale mai erau internate 71 de persoane, dintre care 15 se aflau în stare gravă. Acelaşi tip de explozibilii utilizaţi în atentatul de duminică au fost depistaţi de autorităţi şi în cazul atacului din Ankara de pe 17 februarie care a vizat un autocare ale armatei turce, potrivit unei surse din poliţie.