Încet şi sigur, lumea rurală piere, după secole de existenţă / Raport CE: Aproape 60% din beneficiarii plăţilor directe din România au peste 60 de ani!

1
73

Fermele de dimensiuni mari şi medii care au nevoie de modernizare reprezintă doar 8% din exploataţii şi gestionează aproximativ 71% din suprafaţa agricolă utilizată. Restul de 92%, care reprezintă ferme mici, sunt exploatate pe bază de subzistenţă sau de semisubzistenţă, ce au productivitate şi dotare tehnică limitate, orientare spre piaţă redusă sau inexistentă şi un nivel scăzut de cooperare sau lipsă a cooperării. Aproape 60% din beneficiarii plăţilor directe, care deţin 25% din totalul terenurilor arabile, au peste 60 de ani. Ca şi cum nu era de ajuns, în Dolj, din totalul populaţiei stabile de 10 ani şi peste, 43,7% au nivel scăzut de educaţie – primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită –, doar 42,0% nivel mediu (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiştri) şi 14,3% nivel superior. Tot la ultimul recensământ general din 2011, Doljul înregistra 8.106 de persoane analfabete.

  Potrivit rezultatelor definitive ale ultimului Recensământ al populaţiei şi al locuinţelor din 2011, în Dolj, populaţia stabilă a celor mai importante municipii şi oraşe este următoarea: municipiul Băileşti (17.437 persoane), municipiul Calafat (17.336) şi oraşul Filiaşi (16.900). Comunele cu cel mai mare număr de populaţie stabilă sunt: Poiana Mare (10.740), Sadova (7.976), Moţăţei (6.935), iar cele cu cel mai mic număr de persoane ce fac parte din populaţia stabilă sunt: Gogoşu (723), Botoşeşti-Paia (809), Seaca de Pădure (1.042). Ultimele, mai mult ca sigur, dacă sporul natural va continua să fie negativ, vor pune lacătul definitiv pe o istorie seculară.

O treime din locurile de muncă sunt în Agricultură

  Agricultura joacă – sau, mai bine zis, ar trebui să joace – un rol important în România, având în vedere ponderea pe care o reprezintă în totalul forţei de muncă şi contribuţia acesteia la PIB. În agricultură se regăsesc aproximativ 30% din totalul locurilor de muncă din România, o valoare de şase ori mai mare decât media UE. Contribuţia acesteia la PIB este de aproximativ 7%, faţă de media UE de 3%. Multe proprietăţi rurale nu sunt înregistrate în registrul de cadastru şi doar câteva dintre exploataţiile agricole sunt organizate ca entităţi juridice.

  Productivitatea medie este mică, atingând în prezent doar o treime din nivelurile medii din UE. Exploataţiile de subzistenţă şi de semi-subzistenţă au o orientare spre piaţă scăzută sau inexistentă şi nu sunt, în cea mai mare parte, implicate în activităţi cooperative, care le-ar putea ajuta să se integreze mai bine în piaţă. Exploataţiile sunt prost echipate din punct de vedere tehnic, iar accesul la asigurări şi la credit este dificil. Dacă nu, chiar imposibil.

Cine îl mai asigură pe omul sărac!?

  Nu există un sistem cuprinzător de asigurări pentru micii fermieri. Accesul la credite pentru agricultură este limitat, ceea ce a reprezentat un obstacol semnificativ pentru punerea în aplicare a programului de dezvoltare rurală 2007-2013 din cadrul FEADR. Desfăşurarea de activităţi independente în agricultură este, în cea mai mare parte, asociată cu agricultura de subzistenţă. Nivelul ridicat al lucrătorilor care desfăşoară o activitate independentă în agricultură reflectă, mai degrabă lipsa alternativelor, decât un veritabil spirit antreprenorial.

  Peste un milion de locuri de muncă sunt reprezentate de lucrători familiali neremuneraţi, în majoritate femei. Rata mai scăzută a şomajului din zonele rurale (5,1%) maschează forme ascunse de subocupare a forţei de muncă şi de şomaj. În realitate, cei fără un loc de muncă sunt cam toţi locuitorii rurali. Primăria, serviciile comunale de salubritate şi apă-canalizare sunt insuficiente să absoarbă braţele de muncă existente.

În rural, specialiştii se formează foarte greu

  Educaţia formală scăzută şi competenţele reduse ale persoanelor, care lucrează în agricultură conduc la apariţia unor vulnerabilităţi. Nivelul mediu de instruire în rândul celor care lucrează în agricultură este scăzut. În perioada 2012-2013, rata brută de şcolarizare în învăţământul primar şi secundar inferior a fost de 85% în zonele rurale, faţă de 97% în zonele urbane. Doar aproximativ 40% ajung în învăţământul secundar, iar rata de participare şi de absolvire a învăţământului terţiar se situează cu mult sub zonele urbane. În acelaşi timp, disponibilitatea şi recursul la învăţământul profesional în acest sector sunt limitate: o persoană din cinci care lucrează în agricultură a urmat un curs de formare care are legătură cu agricultura într-o şcoală profesională sau un colegiu tehnic.

  Să mai precizăm că, în comunele doljene aveam, la ultimul recensământ din 2011, 13.135 de persoane fără o şcoală absolvită, dintre care 5.857 de analfabeţi. În top sunt Poiana Mare – 643 de astfel de persoane, Caraula cu 237, Cerăt cu 179, Coţofenii din Faţă – 228, Lipovu – 150, Rast – 198.

Întreţinem o asistenţă socială periculoasă

  Faptul de a lucra în agricultură este asociat cu riscuri mai mari de sărăcie şi de excluziune socială. Veniturile mici, împreună cu o proporţie ridicată de persoane care desfăşoară activităţi independente şi de membri ai familiei care contribuie la activităţi fără a fi remuneraţi fac să crească rata sărăciei în rândul persoanelor încadrate în muncă, care se situează la nivelul cel mai ridicat din UE. Această situaţie conduce la perspective defavorabile în materie de pensii: în cadrul actualului sistem de pensii, cei mai mulţi fermieri/lucrători din agricultură nu sunt stimulaţi să contribuie, aceste contribuţii nefiind obligatorii pentru lucrătorii cu venituri mici.

  Veniturile reduse asociate cu agricultura de semisubzistenţă sunt cauza ratei celei mai ridicate a sărăciei persoanelor încadrate în muncă din Uniunea Europeană (20%) şi o concentraţie a sărăciei monetare în zonele rurale (71%). Aproximativ 80% din beneficiarii asistenţei sociale trăiesc în zone rurale. Încă se mai vinde „pe caiet” în majoritatea magazinelor de la ţară, iar când poştaşul vine cu pensiile, prima descălecare este la magazine. Asta dacă nu cumva comerţul este chiar în curtea angajatului Poştei!

Risc iminent de sărăcie pentru foarte mulţi

  O parte semnificativă din populaţia rurală nu are asigurări de pensie şi poate fi acoperită doar prin sistemele de asistenţă socială. Fac excepţie lucrătorii din agricultură care au activat în fostele cooperative agricole din perioada comunistă, care vor primi pensii în funcţie de numărul anilor de activitate. În plus, numai 1% din grădiniţe sunt înfiinţate în zonele rurale, deşi 45% dintre copiii cu vârsta de 0-4 ani se află în aceste zone. Numărul de locuitori din mediul rural care îi revin în medie fiecărui medic a fost, în 2011, de şapte ori mai ridicat decât în zonele urbane, iar accesul la servicii de sănătate este adesea redus, din cauza contribuţiilor limitate la sistemul de asigurări de sănătate.

  Raportul de ţară pentru România atrage atenţia că, 55% din locuitorii zonelor rurale sunt expuşi riscului de sărăcie sau de excluziune socială şi subliniază decalajele existente în continuare între mediul rural şi cel urban. Munca în agricultura de semisubzistenţă este unul dintre principalii factori care stau la baza riscului ridicat cu care se confruntă România în materie de sărăcie sau excluziune socială. 55% din locuitorii zonelor rurale sunt expuşi riscului de sărăcie sau de excluziune socială, în comparaţie cu 31% în oraşele mici şi suburbii şi 28% în oraşele mari.

Unul dintre trei copii nu trec de opt clase, în rural

  În 2013, numai 5% din tinerii din mediul rural cu vârsta între 14-24 de ani au absolvit o formă de învăţământ superior (20% în zonele urbane). Părăsirea timpurie a şcolii este în principal o problemă rurală, adesea legată de sărăcie. Aproape unul din trei copii din zonele rurale părăseşte şcoala înainte de clasa a noua. Printre factorii care contribuie la părăsirea timpurie a şcolii, menţionaţi în cadrul strategiei naţionale, se numără sărăcia, munca sezonieră prestată de copii, nivelul limitat de instruire a părinţilor, un grad redus de accesibilitate a serviciilor de educaţie şi infrastructura limitată. O treime din şcolile rurale nu îndeplinesc cerinţele sanitare, aproape jumătate nu beneficiază de alimentare corespunzătoare cu apă şi o cincime dintre acestea nu sunt conectate la canalizare, cu riscurile aferente pentru sănătate. Mai mult de jumătate nu sunt încălzite suficient.

  Numai jumătate din toate comunele au acces direct la reţeaua naţională de drumuri. Conform INS, drumurile rurale reprezintă 38% din toate drumurile publice. Cu toate acestea, calitatea drumurilor este mult mai scăzută în zonele rurale: aproximativ 72% sunt acoperite cu pietre şi pământ, ceea ce îngreunează utilizarea lor pe timp de ploaie, şi mai puţin de 10% au fost catalogate ca fiind modernizate în 2014.

În multe sate se va trage cortina

  România se confruntă cu o scădere a forţei de muncă, cauzată de îmbătrânirea populaţiei şi de emigraţie. Populaţia a scăzut cu 7,2 % între 2002 şi 2011. Conform Institutului Naţional de Statistică – în 2013 – 2,3 milioane de români locuiau în străinătate, ceea ce reprezintă aproximativ 12 % din totalul populaţiei rezidente. Prognozele demografice indică o scădere constantă a populaţiei totale şi a populaţiei în vârstă de muncă, corelată cu o creştere a ratei de dependenţă a vârstnicilor. Rata de dependenţă a vârstnicilor era de 23,9 % în 2013 şi se estimează că se va dubla în jurul anului 2050. Aceste tendinţe demografice afectează creşterea economică pe termen mediu şi lung. În plus, ocuparea forţei de muncă este limitată de rata scăzută de activitate.

  Doljul are şi ele petele sale demografice. Cele cu cel mai mic număr de persoane ce fac parte din populaţia stabilă sunt: Gogoşu (723 persoane), Botoşeşti-Paia (809 persoane), Seaca de Pădure (1.042 persoane).

Avem cea mai mare rată a sărăciei!

  Pentru o mare parte din populaţie, desfăşurarea unei activităţi profesionale remunerate nu reprezintă o garanţie împotriva riscului de sărăcie. Rata sărăciei în rândul persoanelor încadrate în muncă este cea mai ridicată din UE. Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile naţionale, se pare că această rată rezultă din numărul mare de lucrători cu salarii mici, de persoane sărace care desfăşoară activităţi independente în agricultura de subzistenţă şi de lucrători familiali neremuneraţi. Salariul minim continuă să se numere printre cele mai scăzute din UE, chiar dacă nivelul său a crescut în mod semnificativ. Cum pe lemnele necesare încălzirii pe anotimpul rece, o gospodărie cheltuieşte între 1.500 şi 2.000 de lei anual, iar o butelie de aragaz este 65 de lei/lunar, să mai punctăm că pensiile agricultorilor sunt insuficiente pentru a mai cumpăra medicamentele fireşti unor anii gârboviţi.

Irigaţiile, studiate şi iarăşi studiate!

  Suprafaţa totală acoperită de infrastructura de irigaţii reprezintă 20% din terenul agricol utilizat, dar suprafaţa irigată a scăzut în ultimii ani din cauza ineficienţei sistemului, a costurilor de întreţinere ridicate şi a condiţiilor meteorologice.

Pentru Dolj, sistemele de irigaţii au fost supuse analizei de viabilitate economică. Astfel, sunt recomandate pentru reabilitare următoarele: Nedeia – Măceşu cu 55.387 ha suprafaţa totală şi doar 37.015 ha viabile; Cetate – Galicea, cu 38.053 ha în total şi 32.873 ha viabile; Bistreţ – Nedeia – Jiu, cu un total de 12.326 ha viabile; Calafat – Băileşti, cu 54.134 ha viabile pentru irigaţii şi sistemul Sadova – Corabia, cu 71.775 ha viabile.

1 COMENTARIU

  1. Cel mai ”dureros” articol! Din păcate, e o stare de lucruri generată de foarte mulți ”autori”. Fără soluții salvatoare, a devenit obositor să tot arătăm cu degetul.

Comments are closed.