Primăria Craiova a contestat în instanţă decizia prin care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a anulat licitaţia de cumpărare a autobuzelor pentru RAT Craiova.
Potrivit autorităţii locale, CNSC a venit cu două decizii complet diferite în aceeaşi cauză, la interval de mai puţin de şase luni. ”Deciziile sunt contradictorii şi întârzie procedura de achiziţie, aducând deservicii craiovenilor”, susţine municipalitatea. În opinia Primăriei Craiova, CNSC a mai soluţionat, în septembrie 2013, contestaţii depuse de SC Evobus România SRL– firmă care contestă şi acum licitaţia – când a dispus continuarea procedurii de atribuiere. ”Cu toate acestea, la mai puţin de şase luni, CNSC dă o decizie contrară primei. (…) Prezentarea acestor elemente în soluţionarea unei contestaţii sunt inacceptabile, vădit tendenţioase şi, în fapt, constituie doar supoziţii însuşite de către CNSC fără nici un suport real şi juridic”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Craiova.
Motorul Euro V, motiv de contestaţie
SC Evobus România SRL a reclamat existenţa unor diferenţe de exprimare la indicarea cerinţei tehnice privind norma minim EURO V cu tehnologie EEV. Primăria Craiova susţine că dotarea autobuzelor cu motor diesel, care să îndeplinească norma minim EURO V cu tehnologie EEV respectă directiva Uniunii Europene care prevede că pot fi înmatriculate autovehicule ce îndeplinesc norma Euro V şi pe parcursul anului 2014, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2015, cu condiţia ca producătorii să facă cunoscute stocurile de autovehicule Euro V. De asemenea, autoritatea craioveană susţine că a menţionat chiar în documentaţia licitaţiei ca autobuzele livrate să fie dotate cu motor „minim Euro V”.