Ponta: CNAS nu se desfiinţează, dar va exista o reorganizare pentru reducerea cheltuielilor

1
251

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu se va desfiinţa, însă sistemul de sănătate va fi reorganizat astfel încât casele judeţene de sănătate să îşi reducă cheltuielile de personal şi de bunuri şi servicii, a anunţat premierul Victor Ponta. Ponta a dat ieri asigurări că banii economisiţi prin această reorganizare vor rămâne la sănătate. „Sunt în continuare multe lucruri pe care le-aţi preluat la un moment dat, în mod corect, şi le-aţi preluat fără resurse. Problema principală este ce facem, că aţi luat spitalele şi nu aţi primit bani pentru ele. Nu se desfiinţează Casa Naţională (n.r. – a Asigurărilor de Sănătate). Ideea ministrului şi, sigur că trebuia să discute cu dumneavoastră înainte să o anunţe în presă, este de a stabili un tip de reorganizare care să mai reducă costurile de personal, de bunuri şi servicii ale Caselor (n.r. – judeţene de sănătate), iar promisiunea mea este că absolut orice leu care este economisit prin această reorganizare va rămâne la sănătate. Adică nu dăm în altă parte ceea ce se economiseşte. Problema este de finanţare a unităţilor care sunt la dumneavoastră”, a spus Ponta, la şedinţa Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România. El a explicat, ulterior, că ideea principală a fost că nu se desfiinţează Casele, ci se face o anumită restructurare, cum se face la toate autorităţile centrale. Ponta a fost întrebat dacă şi în cazul ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este vorba de o problemă de comunicare, cum a fost situaţia fostului şef al ANSVSA, el replicând: „Toţi avem probleme de comunicare, începând cu mine”. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, că în perioada următoare vor fi desfiinţate direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele judeţene de asigurări de sănătate.

Comments are closed.