PE a aprobat crearea unei comisii speciale antimafie

0
359

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a aprobat, ieri, crearea unei comisii speciale, însărcinată cu investigarea, timp de un an, a activităţilor reţelelor mafiote şi ale altor organizaţii criminale în Uniunea Europeană. Comisia specială antimafia a PE îşi va începe activitatea până cel târziu la sfârşitul lunii aprilie şi se va ocupa de anchetarea modului în care organizaţiile criminale au infiltrat administraţia publică, economia legală şi sistemele financiare din UE. În mandatul care i-a fost pus la dispoziţie, comisia va trebui să evalueze impactul crimei organizate asupra economiei şi societăţii şi să recomande măsuri legislative şi de alt tip, pentru a permite UE să răspundă acestor ameninţări la nivel internaţional, european şi naţional. „Crearea unei comisii antimafia în Parlamentul European reprezintă un real punct de cotitură în istoria politicilor UE. În sfârşit, UE transmite un mesaj clar organizaţiilor şi reţelelor criminale: instituţiile nu vor da înapoi în faţa crimei organizate”, a spus eurodeputata Sonia Alfano (ALDE, Italia), raportoarea PE în acest dosar. Comisia, al cărei mandat poate fi prelungit o dată, va putea să efectueze vizite pe teren şi să organizeze audieri cu instituţii UE şi din statele membre. Eurodeputaţii vor putea invita la audieri reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai societăţii civile şi ai organizaţiilor victimelor, precum şi oficiali, inclusiv judecători, implicaţi în lupta zilnică împotriva crimei organizate. Decizia PE completează propunerile din această săptămână ale Comisiei Europene privind confiscarea bunurilor organizaţiilor criminale. Executivul UE a propus, luni, norme noi pentru o confiscare mai eficace şi mai extinsă a fondurilor şi a altor bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni, în contextul în care sute de miliarde de euro ajung, anual, în Europa, la grupările infracţionale. Conform CE, noile norme vor consolida capacitatea statelor membre de a confisca bunuri care au fost transferate unor părţi terţe, vor facilita confiscarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni, chiar şi atunci când persoana învinuită se sustrage urmăririi penale, şi vor asigura mijloacele adecvate în vederea dispunerii măsurilor de îngheţare temporară a bunurilor care riscă să dispară dacă nu se iau măsurile necesare.