Dosare penale, pe numele unor conducători auto din Dolj

0
450

Poliţiştii doljeni au depistat doi bărbaţi,  din comuna doljeană Celaru, care conduceau un tractor, respectiv un încărcător, care nu erau înregistrate  în actele Administraţiei Publice Locale. Mai muilt, cel aflat la volanul tractorului nu are permis de conducere. Pe numele amândurora,  au fost întocmite dosare penale pentru conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

„În cursul zilei de 13 februarie, ora 13:00, polițiști din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Celaru, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din tractor şi remorcă, pe drumurile publice din localitate. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că aceasta nu deţine permis de conducere, iar tractorul şi remorca nu sunt înregistrate. De asemenea, la faţa locului a ajuns şi un încărcător telescopic, condus de un bărbat de 43 de ani, tot din comuna Celaru, vehicul care nu este înregistrat”, au precizat poliţiştii doljeni.

S-au ales cu dosare penale

„În evidenţele Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți a fost înregistrată lucrarea generală cu nr. (…), privind utilajele ce aparţin SC Rucela SRL Celaru, care nu ar respecta dispoziţiile legale privind circulaţia vehiculelor pe drumurile publice. Având în vedere faptul că aţi sesizat existenţa unor presupuse fapte de natură penală, în cauză s-a întocmit dosarul penal nr. (…)”, a precizat  IPJ Dolj. Este vorba de un dosar de conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînregistrat.