„Moment aniversar – Nicolae Băbălău: ziaristul și scriitorul”

0
764

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 17 februarie 2020, începând cu ora 14.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, evenimentul intitulat „Moment aniversar – Nicolae Băbălău: ziaristul și scriitorul”.
Evenimentul marchează împlinirea a 45 de ani de la debutul în presa scrisă a lui Nicolae Băbălau, 40 de ani de la apariția primului său volum editorial, precum și lansarea cărții „Amintiri și peripeții din călătorii” și este organizat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Craiova și Editura Autograf MJM.
Prezintă scriitorii și ziariștii: Ioan Lascu, Mircea Pospai, Pr. Mihalache Tudorică, Mihai Firică, Ion Munteanu și Florea Miu.
Cu această ocazie, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează o expoziție ce înmănunchează cărțile autorului, precum și alte documente, publicații și înscrisuri legate de îndelungata sa activitate de gazetar și scriitor. Printre lucrările expuse se va afla și „Dosar documentar al Centenarului Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”, al cărei directorat a fost deținut în anul festiv 2008 de Nicolae Băbălău. Dosarul, ce cuprinde afișul și programul manifestărilor organizate, articole de presă, mesaje, tipărituri, însemne, va fi donat Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Nicolea Băbălău este absolvent al Facultății de Jurnalism București, prima promoție, 1974. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Craiova și al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova. De-a lungul anilor, a publicat, printre altele, în ziarele și revistele vremii: „Scânteia”, „Adevărul”, „Național”, „Ultima oră”, „Înainte”, „Cuvântul libertății”, „Ediție specială”, „Jurnalul de Oltenia”, „Rațiunea”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Scrisul Românesc”, „Adevărul literar și artistic”, „Adevărul economic”, „Muzeum”, „Lamura”, „Mesagerul Olteniei”, „Momentul”, „Mozaicul”. A colaborat cu Studioul Central de Radio București și cu Studioul Teritorial de Radio Oltenia. A publicat numeroase cărți, dintre care amintim „Noaptea cea mai lungă a Craiovei”, în colaborare cu Lucian Triță și Vasile Gavrilă – 1979, „Femei în constelația muncii” – 1980, „Amurgul se lăsase în zori” – 1983, „Iubire ucisă” – 1986, „Golgota mântuirii”- 1988, „Întoarcea fiului… povestitor” – 2002, „Speranțe amânate” – 2006, „Urme ale trecerii prin lume” – 2011, „Ursita” – 2014.
Pentru întreaga activitate jurnalistică și literară, Nicolae Băbălău a fost distins cu numeroase premii și distincții, printre care și titlul de Cetățean de Onoare al comunei sale natale Godeanu din județul Mehedinți.