„Albă ca Zăpada”, după 20 de ani și peste 100 de reprezentații

0
382

Una dintre cele mai faimoase și iubite povești ale copilăriei, ecranizată în animații de succes – „Albă ca Zăpada” – este spusă, din nou, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”. Duminică, 17 februarie 2019, la ora 11.00 publicul este așteptat la ultima reprezentație a spectacolului, a cărui premieră a avut loc în urmă cu 20 de ani, în februarie 1999. Adaptare după Fraţii Grimm, cu scenariul şi regia semnate de Iulia Cârstea, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alin Macovei-Moraru, spectacolul îi are în distribuție pe actorii Adriana Ioncu, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Alis Ianoş, Emanuel Popescu.

Zi de spectacol pe Teatrul „Colibri” este și sâmbătă, 16 februarie 2019: la ora 18.00 este programat spectacolul „De-a capra cu trei iezi”, adaptare după Ion Creangă, scenariul şi regia Iulia Cârstea, muzica Alexandru Iosub, cu Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu. Până la sfârșitul lunii februarie, cei mici se mai pot bucura de încă două titluri din repertoriu: „Puiul de om din Cartea Junglei” (sâmbătă, 23 februarie 2019, ora 18.00) și „Cântăreții din Bremen” (duminică, 24 februarie 2019, ora 11.00).

În luna martie, alte zece reprezentații își așteaptă publicul în weekenduri: „Vrăjitorul din OZ” (sâmbătă, 2 martie, ora 18.00), „Povestea celor trei purceluși” (duminică, 3 martie, ora 11.00), „Prințul Broască” (9 martie, ora 18.00), „Alis în lumea păpușilor” (10 martie, ora 11.00), „Cenușăreasa” (16 martie, ora 18.00), „Invitație la joacă” (17 martie, ora 11.00), „Frumoasa din Pădurea Adormită” (23 martie, ora 18.00), „Sarea în bucate” (24 martie, ora 11.00), „Punguța cu doi bani” (30 martie, ora 18.00) și „Bună dimineața, noapte bună” (31 martie, ora 11.00).

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Costă 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. După ora începerii spectacolului accesul în sală nu mai este permis.