Deputat Ion Cupă, Preşedinte ALDE Dolj: ”Domnule Preşedinte, lăsaţi Bugetul să vină la oameni şi la comunităţi !”

0
441

bani-multiALDE cere Preşedintelui României să promulge de urgenţă Legea Bugetului de stat. Nimeni nu are de câştigat din această amânare. Cel mai mult au de pierdut oamenii simpli, salariaţii, pensionarii şi comunităţile locale. Sunt peste 100.000 de pensionari  şi peste 100.000 de salariaţi în judeţul Dolj care aşteaptă măririle de pensii şi salarii. Sunt 104 comunităţi locale  doar în judeţul Dolj care sunt în blocaj de dezvoltare şi care abia supravieţuiesc în această perioadă.

Credem că înainte de a decide această tergiversare nejustificată Preşedintele României ar fi trebuit să stea de vorbă cu câţiva primari din judeţul Dolj sau din oricare judeţ al ţării. Bugetele locale depind de Bugetul de Stat.

Administraţiile locale sunt la limită sau în imposibilitatea de a achita salariile, plata utilităţilor sau a sumelor pentru persoane cu handicap. Despre demararea sau continuarea unor proiecte de dezvoltare nici nu poate fi vorba. Mai mult decât atât această întârziere a punerii în execuţie a Bugetului naţional va atrage alte întârzieri legate de procedurile la achiziţii, licitaţii, cofinanţări, etc.

Solicităm Preşedintelui României să dea dovadă de respect pentru o majoritate parlamentară care şi-a asumat prin vot responsabilitatea acestui Buget. Şi mai ales pentru atâtea familii şi comunităţi care aşteaptă să treacă de la supravieţuire la dezvoltare.