Augustin Zegrean, intervenţie lămuritoare!

0
375

Augustin-Zegrean-3Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a avut o intervenţie lămuritoare în scandalul din aceste zile, pentru site-ul bistriţean timponline.ro „Mi-e greu să înţeleg de unde provine această mirare, că uite ce s-a întâmplat la Alba Iulia. Dacă oamenii ar citi legile şi hotărârile Curţii Constituţionale, nu ar fi fost nici o surpriză că un judecător de la Alba Iulia a admis o contestaţie la executare, pentru că, din câte am înţeles, omul acela a fost condamnat pentru abuz în serviciu şi ce s-a reţinut la el a fost că nu a respectat o hotărâre de guvern sau nişte norme de aplicare a unei hotărâri de guvern. Or, Curtea Constituţională, prin decizia aceea din 15 iunie 2016 – nu mai eram preşedinte – a spus că infracţiunea aceasta de abuz în serviciu se comite doar dacă prin fapta funcţionarului se încalcă o îndatorire prevăzută într-o ordonanţă, o ordonanţă de urgenţă sau într-o lege”. Întrebat cine este de vină pentru faptul că nu s-a pus de acord legislaţia în vigoare cu decizia Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean a spus: „Este greşit să pui problema în felul acesta. De multe ori emitentul actului normativ, Guvernul sau Parlamentul, după caz, cum zice legea, nu mai are interes să pună de acord legea cu decizia Curţii sau lucrul acesta nu mai este posibil. Ce vreau eu să se înţeleagă: sunt 45 de zile. După 45 de zile nu mai poţi să pui de acord legea cu decizia Curţii. După 45 de zile emiţi o altă lege, eventual. De aceea dispoziţia legală se suspendă 45 de zile ca să dea posibilitatea legiuitorului să ia o atitudine”. Întrebat dacă se întâmpla acelaşi lucru în condiţiile dacă OUG 13/2017 era în vigoare, Augustin Zegrean a spus: „Dacă Ordonanţa 13 era în vigoare, mă tem că era aceeaşi sentinţă, pentru că Ordonanţa 13 face referire tot la lege, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, când vorbeşte despre modurile de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu. Asta nu schimba cu nimic lucrurile. Abuzul în serviciu este parţial dezincriminat. Din definiţia amplă a abuzului în serviciu au fost scoase celelalte aspecte şi a rămas doar fapta comisă prin încălcarea legii, a unei ordonanţe sau a unei ordonanţe de urgenţă. Dacă vor să modifice definiţia abuzului în serviciu o pot face, dar ţinând cont de decizia Curţii Constituţionale, pentru că o soluţie legislativă declarată neconstituţională nu mai poate fi adusă în discuţie. Poate să existe o altă iniţiativă legislativă sau să rămână ceea ce este în text”. Opinia fostului judecător al CCR, Augustin Zegrean, este într-un fel lămuritoare. Mai toată lumea, cum preciza şi avocatul Gheorghe Piperea, s-a dus după „fentă” crezând că OUG 13/2017 legalizează furtul (!?), când în realitate zisa reglementare dădea impresia că legalizează abuzul în serviciu. Şi, de fapt, dezincriminarea se produsese în august 2016.