Între statele membre UE / România este pe locul trei cel mai puţin dependente de importurile de energie

0
333

România se situează, potrivit datelor din 2014, pe locul trei între statele membre UE  cel mai puţin dependente de importurile de energie (doar 17% din consum). De asemenea, Romania este unul dintre cele 9 state membre care au atins deja nivelul obiectivului naţional pentru energia din surse regenerabile stabilit pentru anul 2020 (24%).

Pe plan european, dependenţa energetică de importuri a ajuns la un procent de 53,4%,cel mai puţin dependente ţări fiind Estonia (8,9%) şi Danemarca (12,8%), iar cel mai dependente Malta (97,7%) şi Luxemburg (96,6%). Nouă state europene, printre care şiRomânia, au înregistrat în 2014 cele mai mici nivele de dependenţă energetică începând din anul 1990.

În ceea ce priveşte utilizarea energiei din surse regenerabile, procentul a ajuns la 16% pe ansamblul UE în 2014, în creştere în 24 din cele 28 de state membre comparativ cu anul precedent. Cele mai ridicate procente au fost înregistrate în ţările nordice (Suedia cu 52,6%, urmată de Letonia şi Finlanda, ambele cu 38,7%), iar cele mai scăzute în Luxemburg (4,5%), Malta (4,7%), Olanda (5,5%) şi Marea Britanie (7%). Olanda şi Marea Britanie, alături de Franţa şi Irlanda, sunt şi printre statele care se află la cea mai mare distanţă de îndeplinirea obiectivelor naţionale stabilite.

România a înregistrat procente mereu în creştere, în perioada analizată, pornind de la 17% în 2004 şi ajungând la 24,9% în 2014.