Arest prelungit pentru „Tataie” şi proxeneţii săi

0
1114

Judecătorii craioveni au prelungit arestarea preventivă pentru „Tataie”, fiul său şi alte patru dintre persoanele ajunse după gratii luna trecută, în urma descinderilor poliţiştilor şi procurorilor de crimă organizată pentru destructurarea a două grupări de proxeneţi. Cea de-a şaptea persoană, o femeie, a fost plasată în arest la domiciliu, hotărârea rămânând definitivă vineri, la Curtea de Apel Craiova.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au cerut prelungirea arestării preventive pentru proxeneţii lui „Tataie”, mai exact pentru cei şapte craioveni arestaţi preventiv la jumătatea lunii ianuarie. Tribunalul Dolj a admis propunerea pentru şase dintre ei, cea de-a şaptea inculpată, Constantin Ionela Simona fiind plasată în arest la domiciliu: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova. Prelungeşte măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 8/16.01.2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj faţă de inculpaţii: Preda Iulian (zis Tataie), Preda Domenik, Ţurcan Cosmin Petrişor, Preda Ionuţ, Bărăgan Ion Cosmin şi Udilă Rubinaşi; pe o durată de 30 zile fiecare, începând cu data de 15.02.2016 si până la data de 15.03.2016, inclusiv. Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpata Constantin Gabriela prin încheierea nr. 8/16.01.2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, cu măsura procesuală a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile”, se arată în hotărârea Tribunalului Dolj, rămasă definitivă vineri, 12 februarie a.c., la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că, pe 15 ianuarie a.c., Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova au descins la 17 adrese din Craiova, în cadrul unei acţiuni de amploare vizând destructurarea a două grupări infracţionale organizate specializate în trafic de persoane, proxenetism şi infracţiuni cu violenţă. Din cercetările poliţiştilor de crimă organizată a rezultat că, în perioada 2011-2016, membrii grupărilor, prin acte de constrângere fizică sau inducere în eroare, au racolat, transportat şi exploatat sexual mai multe tinere, pe teritoriul Germaniei (Berlin), Italiei (Roma) şi Spaniei (în Barcelona), veniturile obţinute din activitatea infracţională desfăşurată fiind estimate la peste 1.000.000 de euro.