„Legea lui Dragnea este o oglindire a propriilor sale temeri”

0
1052

Senatorul liberal Mario Oprea a analizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, „Legea defăimării sociale”  sau cum mai este cunoscută „Legea Dragnea”,  despre care parlamentarul doljean a spus că se doreşte a fi „un pumn în gură, celor care doresc să se exprime liber, în spaţiul on line…”. Nu este vorba de toleranţă, iar calomnia este prevăzută deja în lege, aşa că nu se mai justifică un astfel de proiect, care ne face de râs în toată lumea.

Iniţiativa legislativă a inflamat societatea civilă, mai ales pe cei care folosesc spaţiul on line şi reţelele de socializare pentru aş exprima un punct de vedere. Demersul a fost imediat cotalogat ca o dorinţă a iniţiatorului, adică, a preşedintele PSD Liviu Dragnea şi a partidului său de a controla tot. Un fel de îngrădire a dreptului de expresimare, a dreptului la opinie. „Am să abordez subiectul legat de „Legea defăimării sociale”, aşa cum este cunoscută ea….Într-adevăr, această lege prevede că defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1000 de lei la 30.000 de lei dacă vizează o persoană fizică, respectiv de la 2000 de lei la 100.000 de lei dacă vizează un grup social. Nu cred că este cineva naiv ca să creadă că această lege are în intenţie toleranţa, din moment ce toleranţa nu se poate impune prin astfel de metode coercitive. Mai mult decât atât, poporul român a fost întotdeauna un popor tolerant, s-a manifestat ca un popor suficient de tolerant. Ce introduce nou această lege, este apartenenţa politică. Deci, dacă un cetăţean are o opţiune politică, se înscrie într-un partid politic, înseamnă că are apartenenţă politică şi înseamnă că face parte dintr-o grupare socială”, a subliniat senatorul Oprea.

Fiecare proiect de lege înainte de a fi dezbătut trece pe la Consiliul Legislativ

Parlamentarul doljean a explicat cum a fost văzută această lege de către reprezentanţii Consiliului Legislativ şi ce implică apartenenţa politică. „Cum bine ştiţi, fiecare proiect de lege înainte de a fi dezbătut trece pe la Consiliul Legislativ. Aceasta este o instituţie foarte bine cunoscută fiind una obiectivă şi care aduce nişte observaţii judicioase, ce 99% din cazuri sunt preluate şi incluse în iniţiative legislative sub formă de amendamente aduse chiar de iniţiatori sau de alţi parlamentari. Ce spune Consiliul despre această lege şi în special despre apartenenţa politică. Consiliul Legislativ apreciază că referirea la apartenenţă politică, nu poate fi prevăzută drept criteriul pentru definirea unui grup social. Partidele politice sunt subiecte de drept, cu personalitate juridică, apartenenţa la un anumit partid politic fiind rezultatul manifestării de voinţă a unei persoane şi nu un dat aşa cum e apartenenţa la grupurile care au ca obiect de constituire genul, vârsta, rasa, originea etnică, imba maternă sau tradiţiile culturale”, susţine Mario Oprea.

„Cui putea să-i dea în gând o asemenea idee…?!”

Liberalul doljean consideră că intenţia acestei legi este să blocheze opiniile celor care sunt împotriva iniţiatorului ( n.r Liviu Dragnea) sau împotriva partidului din care face parte iniţiatorul. „Cui putea să-i dea în gând o asemenea idee cât unui cetăţean care face dintr-un partid disperat, după fabrica unei imagini pozitive false, care a dat block oricărei pesoane care a adus o critică publică, fie ea şi argumentată. E vorba de un partid cu lideri care de ani buni aduc ofensă tinerilor ce comentează pe reţelele sociale. Un partid care cultvă frica, care interzice declaraţii incomode. Această lege satirică aparţine unui PSD cu imaginea în faliment, care a înţeles că nu poate să controleze mediul on line. Legea lui Dragnea este o oglindire a propriilor sale temeri şi doar o mostră a metodelor anti-democratice ale PSD-ului de a băga pumnul în gura societăţii, ce brust ar trebui amendată cu 100.000 de lei pentru că nu mai dă doi bani pe PSD. Nimeni nu va îngrădi dreptul de a ne manifesta verbal sau în scris, niciun Dragnea şi niciun PSD. Nimeni nu ne va sancţiona că suntem diferiţi. Niciun partid nu are dreptul să ne impună cum să ne exprimăm, ce să spunem şi avem dreptul de a vorbi, pentru că deja legi care sancţionează derapajele”, a conchis senatorul Mario Oprea.