Concursul „InfoOltenia”, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”

0
400

În zilele de 16 și 17 februarie a.c., Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova va găzdui a XV-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Programare “InfoOltenia”. Vor participa elevi din clasele a V-a – a XII-a, de la şcoli de elită din judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Olt şi Dolj.

Festivitatea de deschidere a concursului va avea loc sâmbătă, 16 februarie, începând cu ora 13.00, în sala de conferinţe a Colegiului Naţional “Fraţii Buzeşti”, la eveniment urmând să ia parte Nuşa Dumitriu-Lupan, inspector de specialitate în cadrul Ministerului Educaţiei, şi academicianul Marius Guran, absolvent al unităţii de învăţământ craiovene. Premiile acordate elevilor vor fi asigurate prin sponsorizare de Xevelop, O.D.Tehnic, Netrom, Hella, Websoftx, Automatech, Netx.