Nicuşor Bancu, optimist după stagiul din Antalya

0
361

Universitatea Craiova a încheiat stagiul de pregătire în Antalya, în care a susţinut şi două partide amicale, ambele încheiate 1-1, cu Greifswalder, echipă din liga a patra germană, şi cu FC Slovacko, ocupanta locului 4 în prima ligă din Cehia. Duminică, de la ora 20, alb-albaştrii joacă primul meci oficial din 2024, contra campioanei, Farul, pe “Ion Oblemenco”. Formaţia lui Gică Hagi a câştigat cu 2-0 amicalul de pe teren propriu cu liderul din Bulgaria, Cernomore Varna. La finalul cantonamentului din Turcia, căpitanul Ştiinţei, Nicuşor Bancu, a tras concluziile după acest stagiu de iarnă.

„Mă bucur că toată lumea este sănătoasă, chiar dacă Mitri a avut ceva probleme acum, dar nu e nimic grav, își va reveni cu siguranță. Sperăm ca și Screciu să își revină cât de curând. Ne-am pregătit foarte bine, în acest meci cred că ne-am descurcat mult mai bine decât în primul meci și sperăm să continuăm tot așa. Cei cu care am jucat azi sunt o echipă puternică și ne-am ridicat la nivelul lor, chiar mai buni decât ei. Din păcate iar am ratat foarte mult și am primit și gol după ce am ratat noi foarte mult, ca de obicei, așa pățim noi de fiecare dată. Probabil că și asta e o problemă. Adică, dacă am înscrie noi de două-trei ori și ar fi 3-0 pentru noi, nu ar mai fi o problemă, dar la 1-0 stai cu emoții, orice fază poate să fie gol și nu este bine. Încercăm pe viitor să lucrăm mai mult pe faza de atac. Acum am pregătit cu totul și cu totul altceva în cantonament, am încercat să pregătim tot ce ține de atac, apărare, mijloc. Acasă cu siguranță că vom pune la punct acest lucru și sperăm ca din ocaziile pe care le avem să marcăm mai mult decât am făcut-o până acum. Este foarte frumos că începe campionatul, să joci alături de suporteri, de familie, ești plecat de lângă ei, este altceva. Așteptăm duminică să vină cât mai multă lume la stadion și să ii batem pe cei de la Farul. Eu nu am probleme cu condiția fizică, cred că știe toată lumea asta. Mă bucur că și colegii mei au avut aceeași atitudine ca și mine. Astăzi am făcut o partidă foarte bună. Chiar dacă nu am câștigat, jocul a fost unul bun, după părerea mea. Da, știți cum este, nu prea seamănă meciurile amicale cu cele oficiale. Cu siguranță, la meciul cu Farul va fi altceva, când joci pe puncte și pe bani, este cu totul și cu totul altceva. Este normal ca domnul Rotaru să vină la meci, este patronul echipei, a venit de fiecare dată alături de noi și ne susține orice ar fi. Până la Euro 2024 mai sunt 4-5 luni, deocamdată vreau să fiu sănătos, fără sănătate nu poți să ajungi la EURO”, a spus Nicușor Bancu la finalul cantonamentului din Turcia.