Lista potenţialelor practici agricole

0
625

Comisia a publicat o listă a potențialelor practici agricole pe care programele ecologice le-ar putea sprijini în cadrul viitoarei politici agricole comune (PAC). În cadrul reformei PAC, aflată în prezent în curs de negociere între Parlamentul European și Consiliu, programele ecologice reprezintă un nou instrument menit să recompenseze fermierii care aleg să meargă mai departe în ceea ce privește protecția mediului și acțiunile în domeniul climei.

Această listă urmărește să contribuie la dezbaterea privind reforma PAC și rolul acesteia în atingerea obiectivelor Pactului verde european. Lista sporește, de asemenea, transparența procesului de elaborare a planurilor strategice PAC și le oferă fermierilor, administrațiilor, oamenilor de știință și părților interesate o bază pentru discuțiile ulterioare cu privire la utilizarea optimă a acestui nou instrument.

Viitoarea PAC va juca un rol vital în gestionarea tranziției către un sistem alimentar durabil și în sprijinirea fermierilor europeni pe tot parcursul acesteia. Programele ecologice vor contribui în mod semnificativ la această tranziție și la îndeplinirea obiectivelor Pactului verde. Comisia a publicat Strategia „De la fermă la consumator” și Strategia în domeniul biodiversității în mai 2020. Comisia și-a prezentat propunerile de reformă a PAC în 2018, introducând o abordare mai flexibilă, mai bazată pe performanță și pe rezultate, care ține seama de condițiile și de nevoile locale, sporind în același timp ambițiile la nivelul UE în ceea ce privește durabilitatea.

Parlamentul European și Consiliul au convenit asupra pozițiilor lor de negociere privind reforma PAC la 23, respectiv 21 octombrie 2020, ceea ce a permis începerea trilogurilor la 10 noiembrie 2020. Comisia este hotărâtă să își joace pe deplin rolul la negocierile din cadrul trilogului privind PAC, în calitate de intermediar onest între colegiuitori și de forță motrice către o mai mare sustenabilitate în vederea îndeplinirii obiectivelor Pactului verde european.