Profundă criză demografică în Rusia

0
693
Rusia se confruntă cu o criză demografică îngrijorătoare, care se constituie într-o ameninţare pentru viitorul ţării, a declarat astăzi, 15 ianuarie a.c., Vladimir Putin, anunţând noi măsuri de susţinere a familiei. „Noi suntem astăzi 147 milioane, dar ne aflăm într-o grea perioadă demografică”, a spus Vladimir Putin în faţa Parlamentului rus, explicând că actuala stare de lucruri nu poate fi decât neliniştitoare. Rusia a pierdut 5 milioane de locuitori după 1991, consecinţa unei crize demografice care a urmat căderii URSS. Generaţia născută în primi ani post-sovietici este marcată de o scăzută natalitate. Potrivit preşedintelui rus, rata de fecunditate (nr. de copii / familie) s-a stabilizat anul trecut la 1,5 copii. Între măsurile preconizate se află ajutorul familial, în sumă de 9000 de euro, pentru familiile cu doi copii, suma fiind repartizată între cele două naşteri. Sunt prevăzute noi alocaţii destinate familiilor în dificultate, pentru copiii între 3 şi 7 ani, incluzând gratuitate la cantinele şcolare.