Mihai Eminescu, omagiat la Grădiniţa “Pinocchio” din Craiova

0
987

La Grădiniţa “Pinocchio” din Craiova (director – prof. Marinela Verginica Popa), preşcolarii de la grupa mijlocie A (îndrumaţi de prof. Mariana Bîrsan şi Ileana Lungu), precum şi de la grupa mare A (prof. Elena Gongea şi Roxana Nicola) au derulat, pe 14 ianuarie 2020, proiectul tematic “Eminescu, poetul românilor”, ce face parte din proiectarea didactică vizând, pe de o parte, evenimentul literar – aniversarea a 170 de ani de la naşterea poetului, iar pe de altă parte conştientizarea preşcolarilor privind rolul cărţii în viaţa lor şi valoarea formativă a creaţiei eminesciene, mai ales poeziile care cântă natura, accesibile vârstei preşcolare, precum şi basmul “Făt – Frumos din lacrimă”. În cadrul medalionului literar “Eminescu, văzut prin ochii copiilor” au fost aduse în faţa spectatorilor recitări ale unor poezii din creaţia Marelui Poet. Dansul tematic “Dansul codrului/pădurii” a presupus îmbinarea mişcărilor cu muzica şi versurile eminesciene. Jocul – exerciţiu “Găseşte rimele” a creat o stare pozitivă, de bună dispoziţie. Toţi copiii s-au implicat în crearea tabloului îngheţat al poeziei “Somnoroase păsărele”, unde toate elementele au căpătat viaţă şi au exprimat mesajul prin cuvinte, gesturi, atitudine, accesorii potrivite.