Brexit: Ora adevărului în Parlamentul britanic

0
294

Ratificarea acordului de ieşire a Marii Britanii din UE se decide astă seară în Camera Comunelor. În Downing Street, cu câteva ore înaintea votului crucial se speră doar în limitarea pagubelor. După anumite calcule, doar 230 de aleşi, din cei 650, apără acordul Brexit. 100 de deputaţi conservatori din 317 şi 10 deputaţi conservatori din Irlanda de Nord, potrivit BBC, se vor alătura votului celor 256 de laburişti. O înfrângere istorică, cu trei cifre, riscă uciderea acordului de ieşire din UE, negociat timp de doi ani cu Bruxelles-ul. Cel puţin 100 de voturi despart, teoretic, cele două tabere. Theresa May, fidelă tenacităţii sale consacrate, speră într-o marjă de manevră pentru negociere, cu „cei 27”, înainte de data fatidică fixată la 29 martie a.c. În caz de înfrângere, astă-seară, premierul britanic va face rapid o declaraţie privind intenţiile sale, cel mai târziu mâine-dimineaţă. Va prezenta în Camera Comunelor un plan B, care ar putea fi amendat de deputaţi. Riscă însă să facă faţă unei moţiuni de cenzură a opoziţiei laburiste, care are toate şansele de succes. Se prefigurează fie un nou referendum, fie negocierea unui acord de asociere mult mai apropiat de UE, cu menţinerea în piaţa unică.