Recep Erdogan ameninţă că Turcia va lansa un asalt militar asupra kurzilor din nordul Siriei

0
501

Turcia va lansa în zilele următoare un asalt militar asupra enclavei kurzilor din nordul Siriei, a declarat, duminică, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, îndemnând Statele Unite să ofere susţinere în lupta împotriva insurgenţilor kurzi. Erdogan a afirmat că această operaţiune ce vizează enclava Afrin, situată la graniţa sudică a Turciei, este menită să elimine elementele teroriste din regiune. Regiunea Afrin este controlată de kurzii de la YPG, organizaţie considerată de Ankara drept o grupare teroristă. Rajhat Rot, reprezentant al grupării YPG, a declarat că luptele dintre kurzi şi trupele Turciei au început deja de sâmbătă seara, la câteva ore după ce Erdogan a ameninţat că ”îi va zdrobi” pe kurzii din nordul Siriei. Preşedintele Turciei a declarat că vrea să coopereze cu SUA în regiune, adăugând că speră că Washingtonul nu va proteja YPG în operaţiunea pe care urmează să o lanseze în Afrin, în pofida faptului că SUA au furnizat armament kurzilor din Siria pentru a lupta împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. ”Ne aşteptăm ca SUA să susţină Turcia în aceste eforturi legitime de a combate terorismul”, a declarat Erdogan. Turcia controlează circa 2.000 de kilometri pătraţi în nordul Siriei în urma unei operaţiuni transfrontaliere ce a fost lansată în 2016 şi numită ”Scutul Eufratului”. Erdogan a precizat că viitoarea operaţiune militară va fi o continuare a campaniei din 2016.