Minoră cercetată penal după ce a furat 2.300 euro şi 14.000 lei din apartamentul părinţilor unei colege

0
363

Poliţiştii din Filiaşi cercetează o fată de 16 ani, din localitate, pentru furt calificat, faptă comisă în luna decembrie 2015. Tânăra, colegă cu fiica victimei, a furat cheile de la intrarea în apartament, când proprietarii au plecat în vacanţă le-a intrat în casă şi le-a furat 2.300 euro şi 14.000 lei, bani cu care a plecat, la rândul ei, în vacanţă, şi-a cumpărat diverse bunuri, ba chiar a mai şi împrumutat prietenilor. În urma unei descinderi făcute ieri la locuinţa tinerei, poliţiştii au recuperat 1.050 euro.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în urma investigaţiilor efectuate într-o cauză penală aflată în lucru la nivelul Poliţiei oraşului Filiaşi privind furtul, în perioada 21-31 decembrie 2015, a sumelor de 2.300 euro şi 14.000 lei, din locuinţa persoanei vătămate Dragoş Epure, din Filiaşi, în baza activităţilor specifice oamenii legii au descins, ieri, să facă o percheziţie la locuinţa minorei Anca P., de 16 ani, din aceeaşi localitate. Astfel, poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale au identificat şi ridicat, cu ocazia descinderii, suma 1.050 euro şi un rând de chei folosite de suspectă pentru a pătrunde în locuinţa persoanei vătămate.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că minora de 16 ani a profitat de faptul că este colegă de clasă cu fiica persoanei vătămate, iar cu ocazia unei vizite a sustras cheile apartamentului. A aflat că familia lipseşte de acasă în perioada sărbătorilor de iarnă, aşa că a intrat în casă şi a sustras banii. Ulterior comiterii furtului, minora a împrumutat sume de bani mai multor persoane, iar o altă parte a folosit-o pentru a-şi cumpăra haine, dar şi în deplasările pe care le-a făcut la munte în perioada sărbătorilor de iarnă. „Cercetările continuă cu doljeanca de 16 ani în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, dar şi în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale”, ne-a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Poliţiştii insistă să nu oferiţi persoanelor necunoscute informaţii despre bunurile pe care le deţineţi sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că reprezintă unele instituţii (compania de gaz, electricitate, firme de deratizare sau dezinsecţie, firme de curierat, firme/societăţi comerciale care oferă diferite servicii). Mai mult, dacă aveţi posibilitatea, montaţi pe uşa de acces două încuietori, având sisteme de chei diferite sau sistem de supraveghere video, iar bunurile de valoare cu dimensiuni mici (bani, bijuterii etc.) trebuie păstrate în locuri greu accesibile, evitând pe cât posibil „ascunzătorile” tradiţionale (şifonier, bibliotecă, saltea ş.a.).