Poliţiştii craioveni au reţinut, miercuri, un craiovean de 34 de ani, pentru cinci infracţiuni de conducere cu permisul suspendat şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Craioveanul a fost prins la volan, în trafic, deşi are permisul de conducere suspendat de la începutul anului trecut. Mai mult, el se află în perioada termenului de încercare, după ce, în iunie 2013, a fost condamnat definitiv pentru trafic de droguri de risc la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 6 ani, timp în care n-ar mai fi avut voie să comită nici o infracţiune. În aceste condiţii, miercuri după-amiază Judecătoria Craiova i-a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Mai exact, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, în urmă cu câteva zile, pe 9 ianuarie 2016, o echipă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, aflată în executarea serviciului de patrulare, l-a depistat în trafic, pe bulevardul „1 Mai” din municipiu, pe Bogdan Dane, de 34 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism marca Citroen, deşi are dreptul de a conduce suspendat din data de 15 martie 2015. De asemenea, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi, întrucât a refuzat testarea cu etilotestul, a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i-au fost recoltate probe biologice. La momentul respectiv poliţiştii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală, iar în cursul zilei de miercuri, 13 ianuarie a.c., în urma prelucrării, în laboratorul specialiştilor de la Medicina Legală Craiova, a mostrelor biologice, s-a stabilit că tânărul de 34 de ani avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,90 g/l.
Prin extinderea investigaţiilor, poliţiştii craioveni au mai stabilit faptul că Bogdan Dane, care este în perioada termenului de încercare după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de risc, în perioada iulie 2015-ianuarie 2016, a mai fost depistat de patru ori conducându-şi autoturismul pe drumurile publice deşi are dreptul de a conduce autoturisme suspendat. Astfel, cele cinci dosare penale au fost reunite şi s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de craiovean pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat (5 infracţiuni) şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Având în vedere că inculpatul a manifestat perseverenţă infracţională în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere, acesta a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 ore şi apoi prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă. În aceeaşi zi, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile a inculpatului”, a precizat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.
Condamnat definitiv pentru trafic de droguri în iunie 2013
Craioveanul Bogdan Dane a comis aceste infracţiuni la regimul circulaţiei în condiţiile în care se află în perioada de supraveghere, după ce pe 5 iunie 2013 a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 6 ani pentru trafic de droguri de risc. Tânărul îşi făcuse o plantaţie de canabis la Cârcea. Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, ofiţerii BCCO Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul SOS Craiova şi jandarmilor GJMb Craiova, beneficiind de suportul de specialitate al SRI – Direcţia Judeţeană Dolj, în noaptea de 14 spre 15 septembrie 2011 au oprit în trafic, la intrarea în Craiova, pe DN 70 Caracal – Craiova, un autoturism în care se afla Bogdan Dane şi încă o persoană, ambii din Craiova. În interiorul autoturismului, între scaunele din faţă, poliţiştii au găsit aproximativ 15 grame de canabis.
Cei doi craioveni au fost duşi la sediul DIICOT Craiova pentru audieri, iar pe 15 septembrie s-au făcut percheziţii acasă la Bogdan Dane, la o altă adresă, unde acesta dormea în mod constant, precum şi la o baracă aparţinând unei societăţi comerciale din Craiova, de unde craioveanul avea cheile de acces. Craioveanul a fost reţinut, apoi arestat preventiv, iar oamenii legii au recoltat de pe plantaţia respectivă 3,700 kg masă verde de canabis. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova l-au trimis în judecată pe Bogdan Dane pentru trafic de droguri de risc, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 1 noiembrie 2011. Pe 2 mai 2012 instanţa l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 6 ani, timp în care tânărul trebuie să respecte o serie de obligaţii. Bogdan Dane a făcut apel, care i s-a respins, ca nefondat, pe 7 noiembrie 2012, la Curtea de Apel Craiova, apoi a declarat şi recurs, însă pe 5 iunie 2013 magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i l-au respins ca nefondat.