Supărarea domnului Pleşu de a trăi într-o ţară tristă

Scriitorul Andrei Pleşu îi administrează într-o tabletă acidă, intitulată „Un băiat vesel într-o ţară tristă”, un rechizitoriu complet şi cinic premierului Victor Ponta, cu aerul magistrului care trece nervos nota „de nepromovare” unui student pregătit îndoielnic. Andrei Pleşu are stil şi parti-pris-uri şi îşi gestionează bine respiraţia pe distanţe scurte. Nu are îndoieli, nu pare ispitit de reflecţii, are doar verdicte la adresa premierului: „Fără nici o performanţă profesională anterioară, obrăznicuţ fără strălucire – diminutivul e de luat în seamă – necinstit în evoluţia sa academică, lipsit de competenţă şi viziune financiar-economică, educat frugal şi adesea prost crescut, pe scurt un carierist oarecare, care a ajuns brusc în copac”. Execuţie… neterminată. Motivul? Dispariţia din spaţiul public, în timpul vizitei-fulger făcute în România de asistentul secretarului de stat american, doamna Victoria Nuland. O vagă circumstanţiere a „dispariţiei” menţionate nu lipseşte. „Vizita a fost anunţată oarecum în pripă, drept care agenda premierului n-a mai putut să o includă”. Doar că este atribuită ministrului de Externe, Titus Corlăţean, care aşa a ales să ambaleze «mârlănia». Adică, faptul că premierul român convenise anterior o întâlnire cu noul lider al stângii italiene (PD), Matteo Renzi (29 de ani), actualul primar al oraşului Florenţa, considerat la ora actuală „primarul cel mai iubit din Italia şi cel mai popular politician italian”, reazemul premierului Enrico Letta, căruia i-a cerut „să asculte cu mai multă atenţie vocea partidului din care face parte”, este taxat fără echivoc, ca necuviinţă, de domnul Andrei Pleşu. Care, bineînţeles, explică domnia sa unor profani câte ceva din simbolistica vizitei – altminteri salutată de premier – doamnei Victoria Nuland, invocând „tradiţia” (destul de subţiată) „ospitalităţii” autohtone. La palme sunt luaţi, pe rând, „marele patriot român” – fără ghilimelele datorate citării – Gyorgy Frunda, Liviu Dragnea, Mirel Palade şi toată liota de băieţi veseli într-o ţară din ce în ce mai tristă. Să ne scuze biograful îngerimii, dar parcă citează din Trahanache. Despre vizita doamnei Victoria Nuland, asistenta secretarului de stat american, s-a scris şi comentat cu suficientă măsură. Spaţiul public a fost încărcat de decriptări ale mesajului “emisarului guvernului SUA”, cum a numit-o, aseară, preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie de presă, pe doamna Victoria Nuland, care ar fi transmis, în limbaj diplomatic, că “suntem cu un pic ior în prăpastie, la un pas de a fi izolaţi” din cauza nerespectării statului de drept. Cum s-a putut înţelege aşa ceva? Dar ne asigură domnul Andrei Pleşu şi de ceea ce nu ştiam, că „Statele Unite au oarecare îndreptăţire să ne supravegheze”, pentru că, opinează domnia sa, „sunt o democraţie consolidată, au scos Europa din catastrofe de două ori, pe vremea războaielor mondiale din veacul trecut şi se află cu noi într-o relaţie de parteneriat strategic. Noi avem nevoie de investiţiile lor, noi am vrut NATO, noi am fost cei avantajaţi să avem o investiţie de sute de milioane de dolari pentru baza militară de la Deveselu”. Corectă şi mobilizatoare prelegere din partea unui fost şef al diplomaţiei de la Bucureşti. Cam de nivelul unui cămin cultural dintr-o localitate fără curent electric, în care se vorbeşte despre binefacerile IT. Cu pupatul unde trebuie noi stăm bine de când ne ştim. Numai că nici calitatea statului de drept în SUA nu se află într-o perioadă de glorie, dacă îl luăm în seamă pe scriitorul Dorin Tudoran, altminteri bine informat, de la faţa locului, şi ceea ce mai citim şi noi prin presa europeană: cetăţenii americani sunt ascultaţi ilegal, prizonierii sunt cam torturaţi pe la Guantanamo (vezi scandalul stârnit de pelicula „Zero dark thirty”), lobby-ul small a devenit o industrie a mituitului, membrii Congresului nu prea ţin seama de cei care i-au ales, industria asigurărilor (mai ales cele medicale) se dovedeşte mai puternică decât guvernul, bancherii care au pus pe butuci instituţii financiare de miliarde de dolari îşi împart bonusuri indecente, ca să nu mai amintim de ascultarea telefoanelor aliaţilor şi multe altele. Despre reprezentanţii societăţii civile şi aripa dreaptă conservatoare din presă, invitaţi pe sprânceană la sediul ambasadei SUA la Bucureşti, şi întrebările „gingaşe” puse, nici o vorbă. Dar înţelegem: comportamentul lui Victor Ponta este de o neliniştitoare inadecvare. Şi apoi, să nu cumva să confundăm opţiunea de stânga cu opţiunea comunistă la care, se uită, suntem deplin vaccinaţi. Supărarea domnului Andrei Pleşu de a trăi într-o ţară tristă, şi prin aportul său şi a celor care îl acompaniază, chiar se justifică.