Conducerea Filarmonicii „Oltenia” din Craiova a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că, recent, a semnat un contract de finanțare cu fonduri europene cu Orchestra „Sinfonietta” din Vidin (Bulgaria), ce vizează promovarea culturii muzicale și dezvoltarea turismului muzical în regiunea transfrontalieră. Proiectul este finanțat prin Programul Interreg România-Bulgaria, are un buget de 211.000.50 euro și se va derula pe parcursul unui an, începând cu 1 ianuarie 2019. Prevăzut a se desfășura în această perioadă este un festival cu concerte susținute în parcuri ori alte spații atractive din Craiova și Vidin. De asemenea, vor fi achiziționate instrumente muzicale, va fi înființată o orchestră bulgaro-română formată din 52 de muzicieni, va fi editat un „Ghid muzical” și se va realiza un film care va promova frumusețea naturală și culturală a regiunii.
Contractul de finanțare pentru proiectul „Travelling on music notes – the popularize of natural heritage and resources and cultural heritage of the cross-border region” a fost semnat în data de 28 noiembrie 2018, în cadrul programului Interreg V-A România-Bulgaria, Axa prioritară 2 – O regiune verde, Obiectivul specific 2.1 Îmbunătăţirea utilizării durabile a patrimoniului natural, resurselor şi patrimoniului cultural. Obiectivul principal este „de a spori atractivitatea turistică a regiunii și de a promova frumusețea naturală și valorile culturale locale, prin utilizarea industriilor creative moderne și crearea unui eveniment cultural inovator”.
Bugetul total al proiectului este de 211.000.50 euro, din care 78.123.12 euro îi revin Filarmonicii „Oltenia”. „Această sumă fi destinată achiziției de instrumente muzicale, formării unei orchestre, împreună cu partenerii bulgari, și finanțării unui festival”, a punctat, ieri, în cadrul conferinței de presă, Olga Costescu, contabil-șef al Filarmonicii „Oltenia”. Evenimentele se vor desfășura pe parcursul a 12 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2019.
Cât privește festivalul muzical, acesta urmează să aibă loc în perioada estivală, timp de patru zile, cu concerte atât în România, cât și în Bulgaria. Vizate pentru a le găzdui sunt „spații cu încărcătură culturală”: la Vidin unul dintre ele va fi Cetatea medievală „Baba Vida”, iar în Craiova sunt avute în vedere mai multe monumente istorice care merită într-adevăr să fie făcute cunoscute. În două zile ale festivalului, 6 solişti se vor alătura orchestrei simfonice – trei interpreți bulgari și trei români. Proiectul prevede și înființarea unei orchestre bulgaro-române, formată din 52 de muzicieni: 26 de reprezentanți ai Filarmonicii „Oltenia” și 26 ai ansamblului „Sinfonietta”. Muzicienii vor avea și posibilitatea unor repetiții comune, timp de 5 zile.
De asemenea, va fi realizat un film de 30 de minute, care va promova zone unice ale regiunii, în care ansambluri muzicale vor susţine concerte simfonice. „Filmul va fi o călătorie muzicală care prezintă și promovează frumusețea naturală și culturală a regiunii”, mai spun reprezentanții instituției craiovene. Alt produs care va fi creat în cadrul proiectului este „Ghidul muzical”.
Ambele instituții implicate în proiectul „Travelling on music notes – the popularize of natural heritage and resources and cultural heritage of the cross-border region”, Filarmonica „Oltenia” și „Sinfonietta” Vidin, se bucură de reputație și o bogată istorie, fiind înființate în urmă cu peste 100 de ani, și au mai avut colaborări în anii trecuți.