Restricţii la trecerea cu feribotul, spre Bulgaria, de la Bechet

0
441

Astăzi, până la ora 18:00, şi mâine, în intervalul orar 08:00 – 18:00, activitatea feribotului, care asigură cursele regulate între Bechet şi Oreahovo (Bulgaria) va fi suspendată, din cauza lucrărilor de drenaj care sunt executate în zona pistei de acostare de pe malul bulgăresc. “Având în vedere aspectele prezentate, recomandăm participanţilor la trafic ca, în perioada amintită, să folosească cele mai apropiate Puncte de Trecere de Frontieră, la Calafat şi Turnu – Măgurele (jud. Teleorman). Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu ţine în permanenţă legătura cu autorităţile bulgare şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă, astfel încât, la reluarea traficului, controlul la frontieră să se desfăşoare fluent şi operativ. Recomandăm consultarea aplicaţiei “Trafic Online”, disponibilă pe site-ul www.politiadefrontieră.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei. Timpii sunt actualizaţi în timp real “, a precizat subinspector Ilie Eugen Cătălin, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj.