Moş Crăciun alb-albastru a aterizat cu balonul pe stadion

0
406

Juniorii Universităţii Craiova au fost premiaţi de echipa mare şi gloriile Ştiinţei într-o festivitate organizată pe noua arenă a Băniei

„Moş Crăciun în alb-albastru/A sosit într-un balon/Şi aduce daruri multe/La Ştiinţa pe stadion”, acesta a fost refrenul serbării copiilor Ştiinţei, petrecută chiar pe noua arenă a Craiovei. Moş Crăciun a venit din înaltul cerului, dar nu cu sania trasă de reni, ci într-un balon cu aer cald, care a aterizat la centrul terenului. Nici veşmântul n-a fost cel căpătat în timp de la o celebră băutură răcoritoare, ci aşa cum era identificat pe vremuri, îmbrăcat în alb-albastru, culorile acceptate pe tărâm oltenesc. Chiar dacă nu a strâns atât de multe urale precum au avut parte vedetele locale, Mitriţă şi Băluţă, Moşul a fost generos cu puştii olteni şi le-a dăruit rucsace cu însemnele Ştiinţei, pline cu cadouri. Deşi elfii au fost şi ei prin preajmă, ajutoarele Moşului au fost jucătorii de la primă echipă a Universităţii Craiova, cât şi gloriile clubului, în frunte cu Ungureanu, Beldeanu, Negrilă şi Donose. „Să vă vedem peste câţiva ani jucând pe acest frumos stadion!” le-a urat Devis Mangia, în limba română, sutelor de copii de la CS Universitatea Craiova şi CSJ Ştiinţa Craiova. Aceştia au fost invitaţi să scrie pe un panou solicitările pentru Moş Crăciun, iar majoritatea au lăsat urări de succes pentru Băluţă şi compania atât pentru meciul cu CFR Cluj, dar şi pentru performanţă în general.

Cele două mascote ale clubului, Lionelu şi Simba au fost asaltate pentru fotografii, în timp ce magicianul Adrian, cu trucuri captivante pentru cei mici, şi două grupuri de colindători au întreţinut atmosfera în aşteptarea lui Moş Crăciun. Devis Mangia şi-a împărtăşit impresiile la final: „Este foarte frumos, mi-am adus aminte de perioada în care antrenat la juniori. În Italia nu sunt legăturile aşa de strânse între echipa mare şi juniori, dar îmi place mai mult la Craiova, unde suntem apropiaţi de cei mici. Nu aştept transferuri de la Moş Crăciun, de Sărbători ne gândim la lucruri mai importante, profit de această ocazie pentru a le ura de pe acum tuturor un Crăciun Fericit”. Hristo Zlatinski n-a vrut să comenteze „chemarea” lui Gigi Becali la FCSB, ci doar momentul festiv: „Sunt fericit când sunt printre copii, a fost foarte frumos, mai ales că am şi eu doi copii acasă. Şi pentru noi a fost frumos, şi noi ne-am simţit ca nişte copii. Până la 15 ani i-am scris şi eu lui Moş Crăciun, îi ceream mingi, ghete, voiam să dau gol pe un stadion frumos, aşa, precum cel al Craiovei”. Brazilianul Gustavo şi-a pus o dorinţă cu ocazia venirii lui Moş Crăciun: „Am văzut mulţi copii, a fost foarte frumos, sper să vină în număr mare şi la meciuri. În Brazilia nu este la fel, fiindcă este cald, Crăciunul este mai degrabă o ocazie de a sta alături de familie. Când eram mic îi ceream Moşului să ajung un mare fotbalist, să joc la echipe importante, acum mi-aş dori să ne aducă o victorie cu CFR Cluj”.