EDITORIAL / Amintiri despre un OM!

0
149

Memoriile celui care a fost universitarul craiovean Liviu Emil Pop, apărute sub titlul „Un om, o viaţă, un destin” (Ed. Aius, 2017), dense în fapte şi bine descrise, îndeamnă înainte de toate la reflectare, ca de altfel orice memorii. Şi totuşi, însemnările acad. prof. univ. doc. Liviu Emil Pop, cadru didactic de referinţă la Facultatea de Agricultură din Craiova, se particularizează prin ceva: descriu cu detalii, într-un stil alert, îngrijit, chiar elevat, începuturile învăţământului superior la Craiova, unde, în temeiul Legii 138 din 25 aprilie 1947, un an mai târziu – dat fiind specificul agrar al regiunii – îşi deschidea porţile Institutul Agronomic cu două facultăţi: Facultatea de Agricultură şi Facultatea de Maşini Agricole. Cu un fond eterogen de cadre, unele extrase din producţie, altele de la institutele de cercetări ştiinţifice, preponderenţa va fi deţinută de „nucleul de la Cluj”, puternic centru universitar, unde învăţământul superior agronomic data din 1869, în rândul cărora se va afla, alături de Alexandru Buia, Ioan Safta, Ioan Maxim, Mircea Opran, Victoria Maxim, Constantin Câlniceanu, Andrei Muraru – acesta din urmă fiind numit rector şi decan cu delegaţie. Zece ani mai târziu de la înfiinţare, Ministerul Învăţământului va conferi denumirea de „Tudor Vladmirescu” Institutului Agronomic din Craiova. Liviu Pop va preda cursuri de pedologie, apoi de agro-fitotehnie la Facultatea de Horticultură şi disciplina de agrotehnică la Facultatea de Agricultură. Cu patos, pasiune arzătoare şi o dicţie molcomă. Va dobândi titlul de doctor în agronomie la 25 februarie 1968 – prima teză de doctorat la Universitatea din Craiova, cum titra cotidianul local „Înainte” – iar şase ani mai târziu, la 27 mai 1974, Comisia Superioară de Diplome din Ministerul Educaţiei îi va decerna titlul ştiinţific de „doctor docent în ştiinţe”, în temeiul rezultatelor ştiinţifice obţinute prin cercetări asidue, graţie „legării învăţământului superior cu producţia, pentru instruirea studenţilor în condiţii de producţie”. Evident că va participa nemijlocit la naşterea Grădinii Botanice din Craiova, dar şi la alte acţiuni de amploare, considerate „pionierat”, precum cartarea solurilor din regiunea Oltenia, amenajarea unor centre experimentale la Rânca, Preajba, Tâmbureşti şi va conduce doctoratul la 21 de specialişti români şi străini. Publică mult în revistele de specialitate, obţine certificatul de inventator din partea Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, lansând un nou soi de arahide. Monografia „Nisipurile Olteniei din stânga Jiului şi valorificarea lor”, la care este co-autor, primeşte din partea Academiei Premiul „Ion Ionescu de la Brad”. Lucrările ştiinţifice publicate ating cifra de 230. Interesant. Afabil, dar distant, fără nicio apetenţă pentru „taberele patriotice”, vigilente la „duşmanii democraţiei”, „lichele” de tot felul, cu un dosar personal deloc beton – socrul şi un cumnat cunoscând puşcăriile comuniste – venit în Regat din Ardeal (comuna Dragu, actualmente judeţul Sălaj), cunoscând ca student ocupaţia hortystă, prin cedarea Ardealului de Nord, când Facultatea de Agricultură din Cluj s-a mutat la Timişoara, va fi obligat de vremuri să ţină „capul la cutie” mai tot timpul, deşi pentru merite exclusiv profesionale va deţine vremelnic funcţiile de secretar ştiinţific, decan ş.a.m.d.: unicul său refugiu – aula de curs, laboratorul, câmpurile de cercetare şi biblioteca. Analizele sale vor fi mereu tranşante. Va coopera cu specialişti din staţiunile experimentale, oferind cu generozitate expertiza sa. Cu trecerea timpului, universitarul craiovean Liviu Emil Pop va dobândi o anvergură greu de atins, impresionând prin rezistenţa de a culege date şi a le prelucra, de a scana, clasifica şi analiza, ridicându-se pe un soclu imaginar ca reper ştiinţific şi moral. Lectură incitantă, agreabilă, „Un om, o viaţă, un destin” – care va fi lansată  vineri, 15 decembrie a.c., ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” – sunt memoriile unui dascăl universitar cu vocaţie de netăgăduit, care a făcut mult bine Olteniei, bucurându-se, efemer, de respectul foştilor studenţi şi nu numai. A lăsat amintirea caldă a unui model de dascăl ai cărui paşi s-au perindat prin aulele Universităţii de astăzi, care recent a împlinit 70 de ani. Acest omagiu trebuia făcut.